Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:54 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a aprins un bec în bordul maşinii? Ce semnifică semnalele de avertizare

ro

12 Mar, 2016 00:00 13087 Marime text

Tabloul de bord al maşinii prezintă semnale de avertizare luminoase sub forma unor pictograme, care au importantul rol de a anunţa şoferul în privinţa unor uzuri, erori sau diverse probleme la anumite sisteme ale maşinii. Astfel, conducătorul autoturismului ar fi bine să ştie ce semnifică aceste semnale, pentru ca problemele să nu se agraveze şi să fie obligat să meargă la service mai repede de cât îşi planificase, potrivit promotor.ro.
 
Culorile acestor simboluri sunt foarte importante. Roşu indică o potenţială problemă serioasă legată de siguranţa maşinii, galbenul înseamnă o problemă ce ar necesita înlocuirea unei piese, iar albastrul sau verdele au doar rol de indicatori, potrivit aceleiaşi surse.
 
Specialiştii de la blog.autoeconom.ro au făcut o listă cu simbolurile care se pot aprinde în bord, pentru a-i ajuta pe cei care întâmpină astfel de probleme să-şi înţeleagă mai uşor maşina.

Lumina de avertizare a defectării funcţionării motorului 

Simbolurile luminoase de avertizare a defectării funcţionării motorului pot fi de culoare roşie sau galbenă la unele maşini. Iniţialele EDC înseamnă engine diesel control. Pictogramele avertizează conducătorul auto faptul că sistemul de control al funcţionării motorului este defect. În acest caz, cel mai recomandat ar fi ca şoferul să facă o vizită la service pentru ca problema să nu ducă la avarierea gravă a motorului.

Lumina de avertizare a presiunii de ulei 

Simbolul acesta are culoarea roşie şi se stinge imediat după pornirea motorului. Dacă aceasta rămâne aprins, oprirea imediată a motorului este obligatorie. Dacă se ignoră tipul acesta de avertisment, există riscul să ajungi la griparea motorului. Este recomandat să nu se mai efectueze nicio manevră cu motorul pornit. Acest lucru este determinat de mai multe cauze, cum ar fi ulei degradat sau contaminat cu combustibil, îmbâcsirea filtrului de ulei sau uzura excesivă a supapei acestuia sau defectarea pompei de ulei.

Lumina de avertizare a nivelului de ulei 

Lumina de avertizare a nivelului de ulei este de culoare galbenă şi poate să rămână aprinsă după ce se porneşte motorul. Acest aspect înseamnă un nivel foarte scăzut al uleiului (sub nivelul minim recomandat). Nu este nicio problemă dacă se continuă drumul până la cel mai apropiat service sau magazin pentru completarea nivelului de ulei, însă dacă ignori acest aspect, pe termen lung, poate duce la defectarea gravă a motorului. La unele autovehicule, această funcţie este vizualizată printr-un număr de segmente luminoase ce indică nivelul de ulei din baia motorului sau prin apariţia mesajului „low level oil“.

Lumina de avertizare a supraîncălzirii motorului

În cazul în care lumina, de culoare roşie, rămâne aprinsă după pornirea motorului, acest lucru indică un nivel scăzut al lichidului de răcire (antigel). Este recomandat să se oprească urgent motorul, să se verifice nivelul şi, după caz, să se completeze până la nivelul maxim.
 
Aprinderea becului în timpul funcţionării motorului indică lipsa de răcire din cauza mai multor factori precum: pierderea de lichid, ruperea curelei de transmisie a pompei de apă, defectarea termostatului, înfundarea radiatorului de răcire, nefuncţionarea sau funcţionarea defectuoasă a ventilatorului de răcire sau chiar blocarea curentului de aer prin radiator datorită insectelor. Însă, atenţie! Nu trebuie să desfaci buşonul vasului de expansiune cât timp motorul este cald, întrucât există pericolul de opărire.

Lumina de avertizare a încărcării acumulatorului 

Dacă după pornirea motorului lumina de culoare roşie de avertizare a încărcării acumulatorului rămâne aprinsă, asta indică defecţiuni ale sistemului de încărcare. Cauzele pot fi: defectarea alternatorului sau ruperea curelei de transmisie la alternator, contacte întrerupte, cleme de fixare şi borne oxidate sau întrerupte, fuzibili defecţi sau chiar baterie defectă. Se poate continua drumul până la cel mai apropiat service, însă trebuie ca şoferul să deconecteze cât mai mulţi sau toţi consumatorii, fiind necesară toată energia bateriei pentru a ajunge la primul service.

Lumina de avertizare a funcţionării bujiilor 

Lumina de avertizare a funcţionării bujiilor incandescente (pentru motoarele diesel) sau dereglarea sistemului de supraveghere al funcţionării motorului prin aprinderea intermitentă a luminii se aprinde la prima pornire. Durata aprinderii ledului depinde de temperatura exterioară: cu cât este mai mică temperatura, cu atât aceasta va rămâne aprinsă mai mult timp. Este recomandat ca pornirea motorului să se facă după stingerea luminii. În cazul în care acest indicator nu se stinge sau luminează intermitent, şoferul îşi poate continua drumul până la cel mai apropiat service.

Lumina de avertizare a sistemului de frânare
Lumina de avertizare a sistemului de frânare este de culoare roşie. În cazul în care acest led roşu nu se stinge după pornirea motorului, pot exista defecţiuni precum: lipsa lichidului de frânare din vasul pompei de frână, frâna de mână acţionată sau lipsa presiunii de frânare din circuitele de frânare. Ca şi în cazurile de mai sus, şoferul se poate deplasa cu maşina până la cel mai apropiat service, dar cu mare atenţie şi cu viteză mică.

Lumina de avertizare a frânei de staţionare activată sau trasă 

Lumina de avertizare a frânei de staţionare activată sau trasă este de culoare roşie, iar dacă ledul nu se stinge înseamnă că frâna de mână a rămas trasă. Dacă se circulă cu acest indicator aprins, maşina se va deplasa cu greutate, acest lucru ducând la încălzirea sistemului de frânare al roţilor din spate sau la alte tipuri constructive pe axul cardanic al transmisiei spate.
 
Sursa: promotor.ro, blog.autoeconom.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii