Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:24 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a declansat vanatoarea de interlopi

ro

30 Aug, 2008 00:00 922 Marime text
1220039133.jpg

Ministrul Cristian David a recunoscut ca gruparile mafiote au legaturi cu politia, politicienii locali si magistratii

Ministrul David s-a suparat pe interlopi si pe politistii care nu ii tin sub control. Ca urmare a declarat razboi atat gruparilor de tip mafiot, cat si politistilor care au legaturi obscure cu acestea si, nu in ultimul rand, magistratilor. A promis chiar crearea unei unitati se lucru comune a Politiei si Parchetului, care sa starpeasca interlopii. Nu pentru ca se apropie alegerile parlamentare, ci pentru ca ministrul a realizat brusc, cu trei luni inainte de acestea, ca violenta a escaladat nivelurile admise. Urmare a celor petrecute la Craiova, la Constanta si nu numai, ministrul a convocat ieri, la sediul Sectiei 1 Politie, in videoconferinta pe toti sefii IPJ-urilor. Ce au discutat dincolo de usile inchise ramane un mister, dar putem presupune ca inspectorii-sefi au iesit cam sifonati din aceasta afacere. La conferinta de presa care a urmat, ministrul Internelor si Reformei Administrative s-a aratat foarte dur si a declarat ca a solicitat tuturor sefilor de inspectorate sa ia masuri dure si ferme, orice fel de masuri care sunt necesare pentru ca gruparile de tip mafiot sa fie destructurate. Cristian David nu s-a sfiit sa arate ca ascensiunea acestor grupari, cladirea lor pe stil mafiot, a fost posibila si datorita legaturilor pe care membrii acestora le au cu lumea politica, in politie si chiar printre judecatori. Ca urmare, a aratat ministrul, la nivelul Inspectoratului General al Politiei Romane s-a declansat o ancheta care urmeaza sa stabileasca, in fiecare judet, legaturile pe care le au interlopii cu toate autoritatile. De asemenea, ministrul MIRA a precizat ca a luat decizia de a constitui, atat la nivel central, cat si in teritoriu, o unitate de lucru speciala, mixta, formata din politisti si procurori, care sa realizeze acest obiectiv: destructurarea gruparilor mafiote. Scopul acestei unitati de lucru este acela de a constitui dosare cu probatoriu imbatabil, care sa poata fi infatisat instantei. Cu alte cuvinte, ministrul a constatat, ce e drept cu numai trei luni inainte de alegerile parlamentare, ca interlopii isi fac de cap si a luat masuri drastice. De ce aceste masuri nu au fost luate pana acum, in conditiile in care situatia din Craiova, dar si Constanta sunt cunoscute de ani de zile, nu se stie. Cert este ca la videoconferinta de ieri, inspectorilor-sefi li s-a pus in vedere ca in perioada imediat urmatoare trebuie sa-si intensifice activitatea de anihilare a acestor grupari. "Exista o serie de activitati care stau la baza acestor grupari, cum ar fi camataria, recuperatorii, jocurile de noroc, prostitutia, iar acestea pot fi tinute sub control", a declarat ministrul.

Va fi sesizat CSM

Mai mult sau mai putin voalat, inspectorilor-sefi li s-a pus in vedere ca cei care nu vor reusi sa stopeze acest fenomen vor fi schimbati din functie. Trebuie pus accent, a subliniat Cristian David, pe munca informativa, astfel incat incidentele intre bandele rivale sa fie prevenite. Intrebat ce poate face politistul care, in legislatia romana, este lipsit de putere, ministrul a tinut sa precizeze ca la nivelul MIRA s-a constituit un grup de lucru care intocmeste un proiect de modificare a legii care sa prevada o sanctiune mai aspra pentru ultragierea unui politist. Cel putin in Constanta, situatia din acest punct de vedere este grava. Lipsiti total de autoritate, politistii de aici au fost batuti, injunghiati, incendiati ori s-au ales cu dintii scosi. In cele mai multe cazuri insa, judecatorii i-au lasat pe agresori in libertate, sub pretextul ca nu prezinta pericol social. Daca in SUA, de exemplu, individul care doar pune mana pe uniforma politistului se poate alege cu un glont in cap, in Romania, cei care ii agreseaza pe oamenii legii nu patesc absolut nimic. Acesta este motivul pentru care Cristian David pare decis sa ceara mai multa protectie din partea legii. Ministrul a declarat, in conferinta de presa de ieri, ca va sesiza in acest sens Consiliul Superior al Magistraturii, singurul in masura sa faca ceva in privinta judecatorilor din Constanta si nu numai. Desigur, toate aceste promisiuni, daca ar fi infaptuite, ar rezolva multe din problemele cu care se confrunta la ora actuala politia. Ramane de vazut daca au fost numai promisiuni electorale.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii