Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:56 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a inchis tabara de la Navodari

ro

11 Jul, 2007 00:00 3871 Marime text
1184097046.jpg

In situatia in care se dovedeste neglijenta in serviciu, administratorii taberei de copii vor raspunde penal * Cea mai plauzibila explicatie a imbolnavirii o reprezinta contaminarea alimentelor in timpul sau imediat dupa preparare

Saga toxiinfectiilor alimentare de la tabara Navodari a pus pe jar toate autoritatile, atat locale cat si centrale. Echipele de control au "napadit" locatia in care peste o suta de copii au fost tratati "regeste" cu mancare alterata. Pistele sunt multe, supozitiile nu lipsesc, insa datele concrete abia incep sa apara. S-a pornit de la ideea ca alimentele ar fi fost stricate, insa inspectorii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Constanta neaga varianta. De asemenea, se vehiculeaza ca recent descoperitele infestari cu salmonella ar porni ori de la mancarea pe care copiii au servit-o pe drumul inspre mare, ori de la igiena precara a celor care au preparat meniul in tabara "Delfinul". Ieri, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Judeteana, dr. Marius Enescu, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa organizata la Prefectura Constanta, ca, cea mai plauzibila explicatie a imbolnavirii o reprezinta contaminarea alimentelor in timpul prepararii sau imediat dupa preparare. "In laboratoarele noastre a fost descoperita o incarcatura microbiana, in probele prelevate. Este vorba despre o tulpina de Escherichia Coli, care atesta ca manipularea alimentelor preparate s-a facut in conditii neigienice", a specificat Enescu. El a mai spus ca verificarile efectuate in aceste zile in tabara de la Navodari au relevat si deficiente de cazare. "La ora actuala, administratia taberelor nu mai poate asigura conditii igienico-sanitare potrivite. Am dispus efectuarea documentatiei pentru sistarea activitatii taberei", a precizat directorul Enescu. In acest moment, nu se stie exact ce se va intampla cu cei 784 de copii care se afla in tabara. Iulian Bustiuc, director in cadrul Departamentului de Control al Guvernului, a declarat ca Autoritatea Nationala de Tineret va gasi o solutie pentru mutarea copiilor in alta locatie pana la sfarsitul sejurului. Daca dupa remedierea deficientelor, spatiile de cazare vor putea fi redeschise, blocul alimentar va ramane cu certitudine inchis. Prefectul Danut Culetu este convins ca situatia de la Navodari a fost cauzata de management defectuos, avand in vedere lipsa personalului si nerespectarea normelor igienice. Competitorii de la Mamaia copiilor, in mijlocul focarului Potrivit directorului ASPJ, tabara de la Navodari a functionat pana in acest moment fara sa detina avizele necesare, existand in acest sens un plan de conformare. Cosmarul copiilor cazati in tabara de la Navodari a inceput duminica dupa-amiaza. Ei au inceput sa se simta rau dupa ce, la pranz, au mancat la cantina taberei. Primii pacienti au ajuns la Spitalul de Boli Infectioase in jurul orei 16.00. Bolnavii au continuat sa soseasca la camera de garda si in cursul noptii urmatoare. Medicii de la Spitalul de Boli Infectioase spun ca, in noaptea respectiva, s-au confruntat cu aproape o suta de pacienti care prezentau simptome de toxiinfectie alimentara. Pentru ca starea lor era grava, 47 au fost internati. "Copiii prezentau sindrom de deshidratare mediu si sever, febra si varsaturi, iar peste jumatate dintre ei aveau in plus scaun, colici abdominale si o stare toxica", a declarat pediatrul de garda Consuela Marcas. Micutii bolnavi dar si adultii care i-au insotit la spital provin din Cluj, Oradea, Bucuresti si Botosani si au fost cazati la Tabara Navodari. Printre cei bolnavi sunt si sportivi din cadrul lotului national de oina juniori, dar si participanti la Festivalul Mamaia copiilor, care s-a incheiat duminica. Avalansa cazurilor de toxiinfectie alimentara de la tabara Navodari a continuat si in zilele urmatoare. Astfel, in noaptea de luni spre marti, la Spitalul de Boli Infectioase Constanta au ajuns alti 12 copii, numarul bolnavilor internati cu toxiinfectie alimentara la spital a ajuns, marti dupa-amiaza, la 89. Acest fapt a determinat aglomerarea spitalului, copiii fiind cazati si cate doi in pat. Deoarece se aflau la sfarsitul sejurului iar biletele de tren erau deja achizitionate, 47 dintre pacienti au dorit sa iasa din spital si sa se intoarca acasa. In urma consultului, medicii au hotarat ca starea pacientilor s-a ameliorat si au decis externarea lor pe propria semnatura. Distribuitorii de alimente sunt "curati" Aurel Manolache, presedintele Festivalului Mamaia Copiilor spune ca numai 240 din cei 360 de participanti la manifestare au locuit in tabara din Navodari. "Lumea crede ca a existat panica in culise sau ceva de genul asta. Adevarul este ca a fost totul in regula, copiii au simtit atmosfera festivalului asa cum a trebuit. Intr-adevar, in timpul spectacolului li s-a facut rau la patru copii din cei 16 care fac parte din trupa de dans de la Cluj. Acestia nu au mai participat la ultimele doua momente coregrafice din seara galei", a precizat Manolache. Manolache a tinut sa sublinieze faptul ca toti micutii care au fost programati sa cante in ultima seara au urcat pe scena, fara niciun fel de probleme. Ieri, a sosit si rezultatul primelor analize. Astfel, doi dintre copiii bolnavi din Tabara Navodari, primii spitalizati de altfel, au fost infectati cu bacteria Salmonella. Conditia pusa a fost ca bolnavii sa continue tratamentul ambulatoriu. In urma cu doua zile, seful Autoritatii de Sanatate Publica Judeteana, dr. Marius Enescu, a decis inchiderea cantinei pentru o perioada de 24 de ore pentru dezinsectie si dezinfectare. In vizor au fost luate si firmele care au aprovizionat cu alimente cantina taberei. Dr. Grigore Mertoiu, directorul DSVSA, spune ca toate societatile au fost controlate luni si ca rezultatele anchetei nu arata nicio deficienta. Potrivit declaratiilor medicului-sef al CSVSA Navodari, Corneliu Velicu, spune ca preparatele din carne au fost livrate la "Delfinul" de firma Caroli Prod SRL. "Cascavalul provenea de la SC Lacto Panait Vulturu Constanta, carnea de porc de la SC Marion Prod Cumpana, carnea de pasare de la SC Mira Sistem Grup SRL, distribuitor pentru Avicola Focsani, iar ouale au fost aduse de societatea Top Vision SRL, din Corbu", a mai spus dr. Velicu. Acesta a mai spus ca singurele variante pentru infestarea cu Salmonella sunt pachetele luate de copii de acasa sau mancarea pe care au servit-o pe drum. "Alimentele au fost congelate la -18 grade, temperatura la care Salmonella nu supravietuieste. De asemenea, mancarea a fost procesata la temperaturi foarte mari, care nu permit supravietuirea bacteriei", a adaugat dr. Velicu. Controale tardive In agitatia generala, creata de situatia fara precedent de la tabara din Navodari, nici ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, nu a lasat necomentata evolutia problemei. Adomnitei considera ca este "inadmisibil" ca viata copiilor sa fie pusa in pericol din neglijenta sau nepasarea unor persoane fara simt de raspundere. Potrivit unui comunicat remis ieri de MECT, Autoritatea Nationala pentru Tineret a desfasurat, ieri, un control la tabara Lebada, din Navodari, pentru a stabili cauzele exacte care au provocat imbolnavirea copiilor. Potrivit normelor in vigoare, daca standardele de autorizare si clasificare in baza carora functioneaza taberele nu sunt respectate, intreaga responsabilitate apartine in exclusivitate administratorilor, respectiv SC SIND Romania SRL Bucuresti - Sucursala Navodari, se precizeaza in comunicat. "Asigurarea conditiilor de igiena alimentara si furnizarea de servicii turistice de calitate in taberele scolare, care revin administratorilor acestor unitati, este imperios necesara. Nu putem permite sa trimitem copiii in vacanta sanatosi si sa se intoarca acasa bolnavi", a declarat ministrul Cristian Adomnitei. In acelasi timp, Departamentul de Control al Guvernului (DCG) a inceput o actiune de control la tabara Lebada, pentru a stabili cauzele imbolnavirii. Seful DCG, secretarul de stat Emanoil Negut, a aratat ca exista posibilitatea ca unele dintre persoanele intoxicate sa se fi imbolnavit pentru ca au consumat diferite produse de la chioscurile aflate in afara complexului turistic. Din pacate, verificarile sunt tardive, ele neavand ocazia sa preintampine "epidemia" de toxiinfectii. Daca toti cei care se agita acum ar fi trecut la fapte din timp, poate ca adevarata drama a celor peste o suta de persoane nu ar mai fi avut loc.

Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU si Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii