Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-ar fi sinucis din dragoste Robert Danțiș, militar la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, găsit împuşcat în cap

ro

09 Nov, 2015 00:00 3218 Marime text


Un militar de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu a fost găsit împuşcat în cap cu pistolul-mitralieră în timpul serviciului de pază. Este vorba de caporalul Robert Danțiș, de 33 de ani, din Focşani. El a fost încadrat la unitatea militară 01895 Chitila şi detașat, luna trecută, la Mihail Kogălniceanu.


 
Totul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, când militarul a fost găsit fără suflare şi împuşcat în cap. Cea mai credibilă ipoteză pe care anchetatorii o iau în calcul este cea a suicidului, însă informaţia nu a fost confirmată în mod oficial. Se pare că acesta ar fi recurs la acest gest din cauza unor probleme în dragoste. Anchetatorii au găsit în telefonul lui Robert Danțiș mesaje de despărţire de la iubita sa.
 
Danţiş a intrat în armată în 2006 şi efectuase două misiuni în Afganistan. Parchetul Militar şi Statul Major al Forţelor Aeriene Române se vor ocupa de anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile.
 
Astăzi, familia va ajunge în Constanţa pentru a-i lua trupul neînsufleţit.

 
La sfârşitul lunii trecute, Robert Danțiș scria pe contul său de Facebook: „Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire. Dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima...“.
 

Sursa foto: Facebook
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii