S-au dus cu 100 de euro la flagrantul cu poliţistul (video)
S-au dus cu 100 de euro la flagrantul cu poliţistul (video)Luci Nicolaie a fost reţinut în cursul zilei de ieri de către procurori, măsura fiind dispusă pentru 24 de ore. Acuzaţiile care i se aduc sunt de conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, dare de mită şi instigare la favorizarea infractorului. Alături de el este cercetat şi Cătălin Florin Stan, de 21 de ani, din Mihail Kogălniceanu, acuzat de favorizarea infractorului. Potrivit anchetatorilor, pe 24 septembrie, Luci Nicolaie a condus un autoturism pe DN 22A, deşi nu are permis de conducere. Din nefericire pentru el, a fost prins de poliţişti. Totuşi, omul s-a gândit că ar putea scăpa fără dosar penal, astfel că, spun procurorii, l-a determinat pe Cătălin Florin Stan „să declare mincinos în faţa organelor de poliţie că, în realitate, el s-ar fi aflat la volanul autoturismului“. Docil, prietenul l-a ascultat şi a luat vina asupra sa, încercând astfel „să inducă în eroare organele judiciare“. „În acelaşi scop“, au arătat anchetatorii, „la data de 21 octombrie 2010, inculpatul Nicolaie Luci i-a promis lucrătorului de poliţie care instrumenta cauza privind infracţiunea rutieră suma de 100 de euro, pentru ca acesta să nu îşi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu şi să-l ajute astfel să fie exonerat de răspunderea penală“. Planul de acasă nu s-a potrivit totuşi cu cel din târg, iar poliţistul cu pricina i-a denunţat pe cei doi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Flagrantul în urma cărora au fost prinşi suspecţii a fost realizat la sediul Poliţiei Comunale Mihail Kogălniceanu. Potrivit procurorilor, cei doi indivizi vor fi prezentaţi instanţei Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp