Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:41 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvatorii SMURD, fără suflare în Siutghiol O săptămână de când statul şi-a lăsat cetăţenii să moară (VIDEO galerie foto)

ro

23 Dec, 2014 00:00 3984 Marime text

În urmă cu o săptămână, am asistat, neputincioşi, din nou, la o tragedie în urma căreia statul a demonstrat că nu este capabil să reacţioneze eficient pentru a-şi salva cetăţenii.

 Doi piloți din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și două cadre medicale aparținând SMURD Constanța și-au pierdut viața luni, 15 decembrie, în urma prăbușirii unui elicopter SMURD de tip EC 135 în lacul Siutghiol din județul Constanța. Autorităţile s-au bâlbâit şi nu au fost capabile să îi salveze. La faţa locului au venit pompierii cu o barcă dezumflată, pe care nu au putut să o pornească, pentru că nu aveau cheie, spun martorii. Aceiaşi martori care au auzit strigătele disperate de ajutor ale celor care se scufundau cu elicopterul SMURD în lac.
 

Raportul spune că aeronava a decolat, în data de 15 decembrie, de la ora 16.06, de pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“. Romatsa a anunţat că elicopterul s-a prăbuşit la ora 16.16 minute. Ministerul de Interne susţine că a primit primul apel de la martori la 16.11. Echipajele ar fi plecat la trei minute după ce au primit anunţul. Ambulanţele au ajuns primele, însă medicii nu au putut să intervină, pentru că accidentul se petrecuse pe apă. Pompierii au pornit din trei puncte din oraş, cel mai îndepărtat fiind la 16 kilometri. Din acest din urmă loc au pornit şi cei care aveau barcă, însă au ajuns ultimii, după 15 minute.
 
Operaţiunile de căutare şi salvare au durat aproximativ 12 ore. Imediat după anunțarea accidentului, vicepremierul Gabriel Oprea a dispus mobilizarea rapidă a tuturor forțelor de intervenție în astfel de situații și s-a deplasat la fața locului, împreună cu o echipă de procurori militari și criminaliști.
 
La operațiunile de căutare a victimelor accidentului au participat echipe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, printre care scafandri, pompieri salvatori, jandarmi, polițiști și polițiști de frontieră din Garda de Coastă. Intervenția a fost dinamică, fiind implicate în total peste 180 de forțe, căutările fiind îngreunate, potrivit scafandrilor, de temperatura scăzută a apei și de cantitatea mare de mâl de pe fundul lacului. Operaţiunea s-a încheiat oficial marţi, 16 decembrie, la ora 4.10, când a fost adusă la mal ultima victimă.
 

Primele imagini de la accidentul aviatic, filmate cu drona

  
Un clip cu imaginile filmate de dronă la aproximativ o jumătate de oră de la prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol din Mamaia a fost dat publicităţii, ieri, la ora 16.11, la exact o săptămână de la producerea accidentului aviatic în urma căruia patru persoane şi-au pierdut viaţa. Imaginile aparţin Claboo Media.
 
În imaginile filmate de camera de pe dronă se observă barca pompierilor militari, în care se află mai multe persoane, ambarcaţiune care se îndreaptă spre locul în care a căzut elicopterul. Se poate vedea clar cum pompierii trag la rame, barca deplasându-se cu greutate. În acelaşi timp, dinspre malul opus al lacului, dinspre oraşul Ovidiu, se vede venind o ambarcaţiune pescărească, dotată cu motor. În locul în care a căzut elicopterul se mai poate vedea încă o bucată din ceea ce pare a fi coada aparatului de zbor, în mijlocul unei pete mari de combustibil.

 
Filmarea Claboo Media are o durată de două minute şi 34 de secunde, iar în imagini nu apare momentul în care salvatorii găsesc trupul medicului Laura Vizireanu, aceasta fiind adusă la mal în jurul orei 16.45.

 Cine sunt salvatorii care au murit în lacul Siutghiol

Pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani, căsătorit, un copil), era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de zece ani, și a absolvit Școala Militară în urmă cu 23 de ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicoptere de tip EC 135.

 

Copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani, căsătorit, un copil minor), avea la activ 1.600 de ore de zbor, dintre care 500 pe acest tip de elicopter. Era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de şapte ani și absolvise cursurile Școlii Militare în urmă cu 18 ani. Copilotul devenise cetăţean de onoare al orașului său natal, Mioveni, pentru merite în salvarea vieţilor.
 
Medicul SMURD Constanța Laura Vizireanu, de 39 de ani, fusese căsătorită cu șeful IPJ Brăila, comisar-şef Mircea Vizitiu. Cei doi au un băieţel, Andrei, de 9 ani. Laura Vizireanu şi-a iubit meseria şi şi-a dedicat viaţa salvării celor pentru care SMURD reprezenta ultima şansă. Crăciunul de anul trecut l-a petrecut „la înălţime“ şi la propriu, şi la figurat, zburând cu elicopterul pentru a salva viaţa unei femei grav accidentate. Îşi iubea la nebunie fiul.

 
Asistenta medicală Gabriela Camelia Harton avea 38 de ani și lucra în cadrul SMURD din anul 2008. Acum 11 ani, îşi pierduse soţul, răpus de cancer, şi era mama unei copile de 13 ani, Alexia. Îşi refăcuse viaţa alături de Cristian Ciortan, cu care se logodise. Suferinţa a îngenuncheat familia asistentei Gabriela Camelia Harton. Înainte să urce în elicopter, femeia aflase că era însărcinată. Cu 20 de minute înainte să se prăbuşească în lacul Siutghiol, îi trimisese un mesaj iubitului ei, căruia tocmai îi dăduse vestea că vor fi părinţi.

Investigaţiile continuă

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale în acest caz pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. De asemenea, în continuarea cercetărilor, procurorii militari au extins urmărirea penală pentru ucidere din culpă. Ulterior, ancheta a fost preluată de Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Procurorul general Tiberiu Niţu declara că nu a fost identificată cauza prăbuşirii elicopterului SMURD, precizând că, dacă se va stabili că decesul celor patru persoane „nu s-a datorat unei fapte umane“, ci unei „împrejurări fortuite“, nu va fi nimeni tras la răspundere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii