Saptamana ITF se declanseaza si in Portul Constanta
Saptamana ITF se declanseaza si in Portul Constanta
06 Sep, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1060
Marime text
In perioada 8-12 septembrie, in toate porturile din Europa vor fi organizate controale care vor viza respectarea standardelor tehnice, a conditiilor de munca si viata la bord, contractele de munca, nivelul salarizarii, depistarea muncii executate de navigatori, care, in mod normal, trebuie efectuata de docheri. In acest context vor fi inspectate absolut toate navele care, in acea perioada, se vor afla in operatiuni portuare in cheiurile sau danele Portului Constanta, indiferent de pavilion sau armator. In principal, vor fi urmarite navele aflate deja pe "listele negre" concepute in timpul controalelor anterioare. Vizavi de munca executata de navigatori in locul docherilor, in speta activitatea de amaraj al marfurilor la bordul navelor, Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare va acorda o atentie sporita acestui aspect. La aceasta ampla actiune, in Romania, participa ITF Constanta, Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritima Comerciala si Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare, insotiti de inspectori ai Capitaniei Zonale Constanta. Actiunea va demara de la sediul Sindicatului Liber al Navigatorilor, in data de 8 septembrie, ora 8.00. In fiecare zi vor fi date publicitatii rezultatele inspectiilor, iar in ultima zi a actiunii se va efectua bilantul, care va fi transmis forurilor internationale, IMO si ILO.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii