Șapte militari morți, în elicopterul prăbușit, în județul Constanța! Lista persoanelor decedate
Șapte militari morți, în elicopterul prăbușit, în județul Constanța! Lista persoanelor decedate
02 Mar, 2022 23:11
ZIUA de Constanta
14219
Marime text
În accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, 2 martie, şi-au pierdut viaţa 7 militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.
Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.
Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.
Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.
Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii.
Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005.
Reamintim că elicopterul militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom.
Operațiunile de căutare –salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR sunt încă în desfășurare.
Ministrul apărării naţionale și șeful Statului Major al Apărării îşi exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment şi este alături de familiile celor militarilor.
Declarații de ultim moment de la unul dintre martori!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii