Şapte persoane puse în libertate de Curtea de Apel
Şapte persoane puse în libertate de Curtea de Apel
07 Nov, 2012 03:45
ZIUA de Constanta
1781
Marime text
Curtea de Apel Constanţa a admis cererile formulate de Sorin Bercea,
Iulian Burluc, Jani Melinte, Daniel Pătraşcu, Ştefan Ciprian Popescu,
Vasile Răducan şi Alexandru Vasile, de înlocuire a măsurii arestării
preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în
care locuiesc, fără încuviinţarea instanţei de judecată. Cei mai sus
precizaţi sunt judecaţi pentru
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau
sprijinire a unui asemenea grup. Tot Curtea de Apel a admis cererile
formulate de George Cristian Ioniţă, Oana Georgescu, Alina Tudose şi
Dorin Stanciu, de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea în care locuiesc cu măsura de a nu părăsi ţara, fără
încuviinţarea instanţei
de judecată. Decizia luată de Curtea de Apel poate fi atacată la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie
a României, în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru părţile
prezente şi de la comunicare
pentru cele lipsă. Cele şapte persoane puse în libertate sunt acuzate de
procurorii Direcţiei de Investigare
a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial
Galaţi că ar fi creat un prejudiciu
de 1.698.688,17 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii