Saracila, condamnat la 15 ani
Saracila, condamnat la 15 ani
03 Mar, 2010 01:40
ZIUA de Constanta
1290
Marime text
Răsturnare de
situaţie în procesul lui Ioan Sărăcilă, fratele ex-viceprimarului de la Tuzla,
Marian Sărăcilă. Condamnat iniţial la opt ani de închisoare pentru omor, Ioan
Sărăcilă a avut parte de o pedeapsă mult mai aspră, după ce judecătorii Curţii
de Apel au admis apelul procurorilor. Instanţa a schimbat încadrarea juridică a
faptei din omor în omor calificat, comis în public, şi l-au condamnat pe
Sărăcilă la 15 ani de detenţie, pedeapsă aproape dublă faţă de cea primită
iniţial. De menţionat că Sărcilă fusese trimis în judecată de procurori pentru
omor calificat, dar încadrarea faptei fusese schimbată de judecătorii
Tribunalului, când l-au condamnat la opt ani de închisoare. Potrivit actului de
sesizare a instanţei, pe 1 aprilie 2007, in jurul orei 13.00, pe malul lacului
Zarguzon, un pescar a depistat un cadavru. Anchetatorii au descoperit mai multe
urme de violenţă pe corpul victimei, iar necropsia a scos la iveală faptul că
moartea a fost violentă şi a fost cauzată de un şoc traumatic. Ulterior, s-a
stabilit că victima era Marian Alexandru, cioban la ferma lui Ioan Sărăcila.
Oamenii legii au ajuns la concluzia că, pe 26 martie 2007, Sărăcila i-ar fi
aplicat mai multe lovituri ciobanului, cu picioarele şi cu un băţ, pentru că îl
suspecta că îi fura mieii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii