Sărbători liniştite! Unde s-a blocat dosarul ISU Dobrogea?
Sărbători liniştite!: Unde s-a blocat dosarul ISU Dobrogea?Pronunţată în urmă cu mai bine de şase luni, sentinţa prin care a fost condamnată vechea conducere a inspectoratului nu a fost motivată de judecătorii Înaltei Curţi nici până la acest moment. Iar asta, în condiţiile în care termenul prevăzut de lege pentru redactarea sentinţelor este de 30 de zile. Cu toate acestea, nici după ce judecătorii vor motiva hotărârea nu se va putea stabili un termen de judecată în recurs. Şi asta din cauză că dosarul va pleca imediat la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru ca procurorii să-şi poată prezenta în scris motivele pentru care au atacat şi ei sentinţa primilor judecători care au analizat cazul. Verdictul pe care l-a pronunţat instanţa supremă în dosarul cunoscut generic drept „ISU Dobrogea" a nemulţumit pe multă lume. Pornind de la ofiţerii care asigurau funcţiile de conducere la momentul la care s-au admis presupusele dosare trucate şi până la acuzare, toate părţile implicate au considerat că sentinţa nu a fost una corectă.
Ce zicea sentinţa
Verdictul a fost pronunţat pe data de 18 mai şi i-a condamnat pe ofiţerii Petre Trandafir, Neculai Coman, Andrei Gabriel Niculae şi Gabriel Alexandrescu la câte trei ani şi jumătate, în timp ce fostul comandant al instituţiei, Viorel Costache, a luat trei ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare efectivă, în penitenciar. Pedepse cu suspendare sub supraveghere le-au fost aplicate lui Costel Datcu, Marius Sorin Bugnar, Liviu Deoşlea, condamnaţi la câte doi ani şi jumătate, dar şi lui Dumitru Ţincă, Sorin Marius Creţu, Florin Niculae şi lui Adrian Mihai Bugnar, care au luat câte doi ani. La rândul lor, Viorel Alecu, Dănuţ Mihail Gaicu, Laurenţiu George Dumitrescu, Nicuşor Ciprian Cioroiu şi Mihai Tănase au primit câte un an şi jumătate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar Eugen Romanescu a fost condamnat la opt luni, tot cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Singurul care a fost achitat este Mircea Rusmănică, fostul şef al Comandamentului Flotei Române. Împotriva acestei soluţii au declarat recurs atât acuzaţii care au fost găsiţi vinovaţi, cât şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa încât procesul urmează să se reia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atâta doar că judecata nu poate începe până ce judecătorii nu vor motiva soluţia, iar procurorii nu îşi vor spune punctul de vedere legat de sentinţă. Potrivit DNA, acuzaţii s-ar fi contribuit la fraudarea concursului pentru ocuparea unui număr de peste 400 de posturi de subofiţer, în luna august 2007. Procurorii DNA au arătat că acuzaţii „au constituit o asociere infracţională care a avut drept scop «susţinerea» unui număr de 205 candidaţi, ale căror foi de concurs au fost întocmite în fals de către membrii comisiei de corectare a lucrărilor, activitate infracţională în urma căreia un număr de 192 de candidaţi au fost declaraţi admişi în mod ilegal".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp