Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:51 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase ani de puşcărie pentru că şi-ar fi violat fiica

ro

17 Jan, 2012 00:00 1032 Marime text
Magistraţii Judecătoriei Mangalia s-au pronunţat în dosarul cu numărul unic 4075/254/2011, înregistrat pe data de 4 noiembrie 2011, cauză în care Daniel Petrică G., de 40 de ani, din localitatea Vâlcele, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Individul este bănuit că şi-ar fi violat fiica în repetate rânduri.

În şedinţa de ieri, magistraţii Judecătoriei Mangalia l-au condamnat pe inculpatul Daniel Petrică G. la pedeapsa închisorii de şase ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. Aceeaşi instanţă a mai hotărât condamnarea individului la pedeapsa închisorii de trei ani pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată. „(...)aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de şase ani închisoare (...). Menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 71 C.pen, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, d şi e C. pen., cu excepţia dreptului de a alege. (...) aplică inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 3 ani. (...) deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 21.07.2011 la zi", se mai arată în minuta instanţei de judecată. Individul cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată şi incest în formă continuată a fost obligat de instanţă la plata sumei de 3.070 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Nu este de trecut cu vederea faptul că decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs, la Tribunalul Constanţa, în zece zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii