Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:39 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal în Medgidia La un pas de arestare pentru favorizarea infractorului

ro

14 Jan, 2012 00:00 3625 Marime text
Un bărbat din Medgidia a fost ieri la un pas să fie arestat, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care l-au acuzat că a minţit în sala de judecată. Sesghin Şaip a fost acuzat de procurori că, după ce a declarat la Parchet, în faza de urmărire penală, că ar fi fost agresat de un grup de indivizi din care făcea parte şi celebrul Ibazer Amet, cel care a îngrozit Medgidia, şi după ce a declarat iniţial în instanţă că vrea despăgubiri pentru leziunile suferite, în ultimul moment, şi-a schimbat declaraţiile, scoţându-i basma curată pe cei pe care anterior îi acuzase.

În cursul zilei de ieri, judecătorii Tribunalului Constanţa au analizat propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele lui Sesghin Şaip, pe care l-au acuzat de săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. Dosarul a fost înregistrat pe data de 12 ianuarie pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, sub numărul 416/118/2012, obiectul dosarului fiind „favorizarea infractorului", iar parte fiind Sesghin Şaip, în calitate de inculpat. Aşa cum am menţionat anterior, procurorii au cerut arestarea preventivă a tânărului din Medgidia, pe motiv că acesta şi-a schimbat declaraţiile în ultimul moment, în sala de judecată. Totuşi, la finalul deliberărilor, judecătorii Tribunalului au ajuns la concluzia că nu se impune arestarea preventivă a lui Şaip, acesta putând fi cercetat în stare de libertate. Decizia Tribunalului poate fi atacată de procurori în recurs, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Constanţa. În luna septembrie 2011, poliţiştii au fost sesizaţi despre un conflict desfăşurat în Medgidia, scandal la care au luat parte mai multe persoane, printre care Ahmet Iusein zis Gică, Ferit Iusein, Ridvan Iusein, Salim Iusein zis Sali, Eghin Şaban zis Damac şi Ibazer Amet, în calitate de agresori. La rândul lor, Sesghin Şaip, Aldo Denis Memet şi Cătălin Lucian Beşliu au fost identificaţi drept victime ale agresiunii. Şaip este acuzat că şi-a schimbat declaraţiile pe ultima sută de metri în procesul desfăşurat la Tribunalul Constanţa, cauză în care cei şase scandalagii sunt judecaţi pentru tentativă de omor calificat, comisă în public.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii