Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:45 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul grupărilor de la Partida Romilor Clanul lui Mircică Oaie, nemulţumit de condamnări

ro

06 Aug, 2011 00:00 4122 Marime text
Osândit la doi ani de detenţie, pentru scandalurile din Piaţa Griviţei, din urmă cu doi ani, Alexandru Mircea Alexandru zis Mircică Oaie, nepotul liderului Partidei Romilor, Mircea Alexandru zis Mircea Oaie, a atacat sentinţa. Mircică a declarat recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Constanţa, care îl trimite la penitenciar.

Alături de el, şi ceilalţi suspecţi condamnaţi în cauză au atacat pedepsele. Liviu Marian Vlad şi Mihai Eugen Vlad, de asemenea osândiţi la câte doi ani de detenţie, s-au adresat şi ei instanţei de recurs, solicitând pedepse reduse dacă nu chiar achitarea. Ceilalţi nemulţumiţi de sentinţa pronunţată de completul prezidat de magistratul Ruxandra Grecu au fost Daniel, Iancu şi Ionuţ Alexandru, dar şi Petrică Zapan. Este de menţionat că primii fuseseră condamnaţi la un an şi jumătate de închisoare, în timp ce Petrică Zapan a luat un an. În aceste condiţii, procesul urmează să se reia la Curtea de Apel Constanţa, care va pronunţa o decizie definitivă în cauză. Amintim că membrii clanului Oaie, dar şi adversarii lor, fraţii Vlad, au fost trimişi în instanţă, sub acuzaţii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, în urma scandalului petrecut în toamna anului 2009, în faţa sediului Partidei Romilor, din Piaţa Griviţei.

Povestea scandalului din 2009

Mai exact, procurorii Parchetului Judecătoriei Constanţa au reclamat faptul că, pe 3 octombrie 2009, Mircică Oaie, alături de fraţii săi, Ionuţ, Daniel şi Iancu, dar şi de alte persoane „au tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând scandal public în zona Pieţei Griviţei şi în faţa sediului Partidei Romilor". Membrii clanului Oaie ar fi proferat cuvinte şi expresii jignitoare şi ar fi aruncat cu sticle şi obiecte contondente în grupul format din fraţii Vlad, Petrică Zapan şi alte persoane. În urma ciocnirii dintre cele două grupări, trei autoturisme parcate în zonă au fost distruse şi vitrina unui magazin din apropiere a fost făcută ţăndări. Pe de altă parte, potrivit procurorilor, nici fraţii Vlad nu par a fi tocmai uşă de biserică. În aceeaşi zi, cei doi Vlad, înarmaţi cu cuţite, iar Petrică Zapan cu un pistol, împreună cu alte persoane, ar fi „proferat expresii şi cuvinte jignitoare, provocând scandal public în zona Pieţei Griviţei şi în faţa sediului Partidei Romilor, tulburând ordinea şi liniştea publică". Niciunul dintre cei şase suspecţi nu a recunoscut faptele care i se impută. De altfel, conform anchetatorilor, între membrii celor două bande ar exista conflicte mai vechi, ce au dus şi pot duce la izbucnirea de violenţe. Se pare că, pentru membrii celor două grupări, există totuşi, la momentul de faţă, un punct comun: anume că sentinţa Judecătoriei Constanţa nu ar fi corectă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii