Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:45 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sclavie in constructii

ro

25 Sep, 2004 00:00 1114 Marime text

Inspectiile efectuate de ITM la sediile firmelor reclamate au iesit "curate"

Firmele de constructii private exploateaza oamenii nevoiasi * Pe numele administratorului SC Racmar Company SRL au fost depuse la Inspectoratul Teritorial de Munca mai multe reclamatii * Fostii angajati ai societatii acuza administratorul ca a recurs la metode de constrangere in vederea retragerii unor reclamatii depuse la Inspectoratul Teritorial de Munca * Reclamantii afirma ca au muncit in interesul firmei SC Racmar Company SRL, fara a semna nici un fel de contract de munca, fisa de protectia muncii sau instructaj PSI * Inspectoratul Teritorial de Munca ne-a raspuns ca, in urma controalelor efectuate la sediul societatii, nu au fost descoperite nici un fel de nereguli

Perpetuarea muncii la negru, prost si mai ales foarte rar platita, este, dupa cate se pare, secretul succesului financiar al celor care administreaza firmele private de constructii. Nenumaratele cazuri de persoane care au muncit efectiv de pomana in cadrul acestor genuri de firme dovedesc ca, in ceea ce priveste judetul Constanta, evaziunea fiscala si exploatarea fortei de munca prin metode ilegale sunt facute pe fata si sub obladuirea, mai mult sau mai putin, a inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta.Cazul a doi muncitori, unul dintre acestia detinator al unei diplome de calificare in meseria de zidar, altul fiind la inceput de cariera, a fost adus in atentia Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta in urma cu aproximativ o saptamana, cei doi protestand in scris vizavi de atitudinea dictatoriala si abuziva a administratorului societati comerciale Racmar Company SRL din Constanta. Societatea amintita are, printre altele, ca obiect de activitate "efectuare de lucrari de zidarie, tencuieli, zugraveli, regips, montare gresie-faianta, montaj instalatii sanitare si incalzire centrala". Administratorul acestei societati, un anume Gheorghe Maritanu, si-a racolat angajatii prin intermediul rubricii de mica publicitate din ziarele locale. Ca orice om care urmareste sa castige un ban cinstit, la numarul de telefon mobil afisat in aceste anunturi au sunat mai multe persoane dornice sa munceasca. Printre acestea, si Mircea Nastasi si Bogdan Druga, ambii din Constanta.Relatia dintre solicitantul fortei de munca si muncitor s-a efectuat imediat in urma unui simplu contact telefonic de scurta durata. Astfel, cei doi muncitori mentionati mai sus s-au trezit ca apartin SC Racmar Company SRL.

Exploatare fara limita

Dupa ce s-au vazut, chipurile, angajati, cei doi muncitori au prestat timp de mai multe zile munci in folosul societatii amintite. Acestia afirma ca au fost initial fortati sa presteze munca gratuita, in conditiile in care patronul Maritanu le-a spus ca trebuie sa-si desavarseasca perioada de proba. Conform legii, in perioada de proba angajatii calificati trebuie sa efectueze lucrari specifice pregatirii si calificarii acestora. In schimb, la SC Racmar, acesti oameni au fost pusi sa presteze munca de necalificati, impunandu-li-se sa lucreze exclusiv cu lopata, dalta si ciocanul.Pe langa acest fapt, cei doi au muncit mai bine de o luna de zile fara a fi semnat nici un contract de munca, fisa de protectia muncii sau fisa de instructaj PSI. Singurul document, sau mai bine zis singura foaie de hartie pe care au semnat-o a fost un Regulament de Ordine Interioara care prevedea reguli stricte exclusiv doar pentru angajati. Nimic despre obligatiile angajatorului. Regulamentul, destul de ambiguu si destul de pervers conceput, a indus in eroare angajatii, inducandu-le sentimentul de teama si teroare in cazul in care ar indrazni sa-si caute dreptatea in alta parte. La un moment dat, buba s-a spart, in ciuda faptului ca administratorul societatii Racmar a crezut ca ar avea de-a face cu doi indivizi manipulabili. Astfel, Mircea Nastasi si Bogdan Druga au depus reclamatii la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta, deconspirand astfel politica exploatatoare a societatii comerciale la care au lucrat. Pe langa aspectele mentionate pana acum in acest material, cei doi fosti angajati ai Recmar au adaugat si faptul ca administratorul Maritanu i-ar fi obligat sa redacteze declaratii din care sa reiasa faptul ca cei doi nu ar avea nici o pretentie materiala pentru perioada in care au lucrat la SC Racmar Company. Declaratiile au fost date sub constrangere, cei doi afirmand ca Maritanu i-ar fi amenintat ca, in cazul in care nu ar fi scris aceste declaratii, nu le-ar fi returnat cartile de munca si diplomele de studii.

Inspectoratul gaseste totul in regula

In urma reclamatiilor celor doi, care au fost depuse la sediul Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta, reclamatii inregistrate cu nr.1033/22/09/2004 si nr.997/13.09.2004, inspectorii acestei institutii de stat au efectuat un control de rutina la sediul acestei societati. Culmea, in urma acestei inspectii nu au fost constatate nici un fel de nereguli legate de felul in care au fost angajati oamenii societatii sau legate de alte aspecte. De asemenea, inspectorii chestionati de noi nu au putut sa ne spuna cum de nu au depistat nici un angajat "la negru" in aceasta societate, de vreme ce cei doi zidari, despre care am scris, nu au semnat nici un contract de munca. Minunea are totusi o explicatie logica, cunoscuta si de cei de la ITM, dar nelucrata. Perioada de proba pentru multi "fraieri" este exploatata la sange de patronii lacomi. In permanenta exista forta de munca disponibila cu care acestia pot jongla dupa propria placere. Am incercat sa-l contactam pe administratorul societatii Racmar Company SRL, dar se pare ca acesta fusese informat ca-l vom contacta si a evitat sa ne raspunda la apeluri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii