Scutul francez si capul de leu, insemnele Gruparii de Jandarmi Tomis
Scutul francez si capul de leu, insemnele Gruparii de Jandarmi Tomis

Emblema luptătorilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis se
modifică. Noul însemn heraldic va cuprinde scutul francez modern, un arbore cu
rădăcini, un cap de leu şi o grenadă. Colonelul Costică Cojoc, comandantul
Grupării, a precizat că ar fi dorit pentru luptători o emblemă mai apropiată de
zona de responsabilitate, care să cuprindă şi simboluri dobrogene.
Noile
modificări sunt stipulate în Ordinul nr. 162 din 29 iulie 2009 al
Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru modificarea şi
completarea
Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr.
490/2008 privind
însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
Ordinul 162/2009 a fost publicat în Monitorul Oficial numărul 564 din
13 august
2009. Astfel, potrivit noilor modificări, însemnul heraldic al Grupării
de Jandarmi Mobile Tomis
va fi următorul: „scut francez modern, albastru, cu o bandă aurie,
încărcată cu
un arbore natural cu rădăcini şi cu două stele roşii, având în
cartierul
superior din stânga un cap de leu de acelaşi metal, iar în cartierul
inferior
din dreapta, o grenadă aprinsă, de argint". Totodată, în exterior,
între două
cercuri liniare aurii, pe fond albastru, va fi legenda scrisă cu litere
majuscule, tot aurii: „* GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ * «TOMIS»
CONSTANŢA".
Conform aceluiaşi ordin, banda de pe însemnul heraldic va reprezenta
„apărare, protecţie, ordine", iar stelele roşii vor fi oamenii.
În ceea ce priveşte arborele cu rădăcini, rădăcinile reprezintă
colaborarea
dintre structuri, trunchiul semnifică pregătirea în comun a unor
planuri de
acţiune, iar ramurile sunt însemnul „punerii în practică a acţiunilor
care, cum
se speră, vor produce numeroase fructe". Nu în ultimul rând, capul de
leu de
aur semnifică vigilenţa, iar grenada aprinsă este un simbol al
jandarmeriei,
reprezentând curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară. Contactat
telefonic, colonelul Cojoc a precizat că „noi am şi confecţionat
însemnele noi.
Ne-am fi dorit ceva mai apropiat de zona noastră de responsabilitate,
am fi
vrut să punem o imagine de la Adamclisi sau cu marea, dar s-a dat ordin
la
nivelul întregii ţări ca emblema să fie diferită de însemnele
administraţiei
publice locale". Totodată, colonelul a adăugat că Gruparea de Jandarmi
Tomis
şi-a însuşit punctul de vedere al MAI cu privire la însemnul heraldic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp