Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:01 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se caută şef pentru Poliţia Municipiului Constanţa

ro

12 Aug, 2016 00:00 3094 Marime text
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa organizează examen/concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei municipiului cu peste 320.000 de locuitori la Poliţia Municipiului Constanţa, prevăzută cu gradul profesional de comisar-şef de poliţie, prin recrutare din sursă internă, din rândul ofiţerilor de poliţie.
 
În prezent, şeful Poliţiei Municipiului Constanţa este comisarul-şef Tudorel Dogaru. Acesta a condus, în ultima perioadă, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din Poliţia Rutieră Constanţa, Biroul Accidente din acelaşi Serviciu Rutier. Mai mult, Dogaru s-a aflat şi în fruntea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa.
 
În vederea participării la examen/concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii minime:
- să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului;
- să aibă studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul dintre următoarele domenii: ştiinţe juridice, ştiinţe socio-umane, informaţii şi ordine publică, ştiinţe administrative sau studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) într-unul dintre domeniile fundamentale de licenţă: ştiinţe juridice sau ştiinţe sociale;
- să fie absolvenţi de curs postuniversitar sau master în specialitatea ştiinţe juridice, ştiinţe socio-umane, informaţii şi ordine publică, ştiinţe administrative sau în domeniul management, ori studii universitare de lungă durată anterioare aplicării celor trei cicluri de tip Bologna în domeniul ştiinţe juridice, ştiinţe socio-umane, informaţii şi ordine publică, ştiinţe administrative;
- să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de care să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;
- să aibă cinci ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
- să aibă trei ani vechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI;
- să fi obţinut calificativul de cel puţin „bine“ la ultimele două evaluări profesionale anuale;
- să fie declaraţi „apţi“ din punct de vedere medical şi psihologic, pentru promovarea în funcţii de conducere;
- să nu fie declaraţi incompatibili cu ocuparea unei funcţii de conducere în sensul prevederii Legii nr. 176/01.09.2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
 
Examenul/concursul va avea loc la sediul IPJ Constanţa, la data de 7 septembrie, începând cu ora 12.00 şi va consta în susţinerea unei probe unice, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica şi bibliografia stabilite de comisie. Interviul se înregistrează sau se transcrie întocmai de secretarul comisiei.
 
Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10 şi este declarat „admis“ candidatul care are nota cea mai mare şi este punctat cu cel puţin nota 7,00.
 
Înscrierile se fac la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa - Serviciul Resurse Umane, pe bază de raport, până la data de 18 august, ora 12.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii