Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:25 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sechestru în dosarul afaceristului Radu Birea

ro

25 Mar, 2015 00:00 2197 Marime text
Tribunalul Constanţa a pus, ieri, sechestru asupra unui imobil aparţinând afaceristului Radu Birea, din Drăgăneşti - Olt.
 
Bărbatul este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, sub forma tentativei de evaziune fiscală (prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a tuturor facturilor emise şi declararea unui sediu fictiv) şi fals în declaraţii. Potrivit unor surse judiciare, Birea ar fi declarat procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie că Eugen Mija i-ar fi cerut bani pentru a interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. În această ultimă cauză, au fost trimişi în judecată şi condamnaţi Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Realini Lupşa (cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor) şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Casei Româno - Chineze.
 
Radu Birea, din denunţător, inculpat
Constanţa, romii de la Drăgăneşti şi urmările campaniei electorale din 2008
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii