Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:35 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretara SPR a scapat cu amenda administrativa

ro

18 Sep, 2008 00:00 2346 Marime text

Cum sa fii secretara SPR, sa furi un permis auto si sa scapi fara trimitere in judecata? Reteta o cunoaste fosta angajata a institutiei, care este, amanunt deloc de neglijat, fiica sefului Serviciului Management Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, comisarul-sef Aurel Hariton. Desi a comis o fapta penala, tanara a scapat cu o amenda administrativa, in valoare de 1.000 de lei.

Cristina Hariton, de 21 de ani, pana acum cateva luni secretara Serviciului Politiei Rutiere, a furat un permis auto din dosar, pentru a face o favoare unui prieten. Tanara, care este nimeni alta decat fiica comisarului-sef Aurelian Hariton, seful Serviciului Management Resurse Umane din IPJ, a scapat basma curata. Procurorii au decis ca tanara sa nu fie trimisa in judecata. Cristina Hariton era angajata la SPR din decembrie 2006, cupa ce castigase concursul pentru ocuparea functiei. Pe data de 1 octombrie 2007, un radar l-a surprins, pe DN 39, Tuzla si 23 August, pe Cristian Munteanu, de 25 ani, din Constanta, care conducea o motocicleta Honda cu numarul de inmatriculare CT 88 BUL, cu 230 km/h. Politistii l-au oprit si i-au retinut permisul pentru o perioada de 90 de zile. Dupa trei saptamani insa, lucratorii de la Rutiera l-au prins din nou pe tanarul motociclist pe sosea, iar acesta le-a varat sub nas permisul de conducere, pe care il avea asupra lui. In urma unei anchete interne, vinovatul a fost gasit, iar Cristina Hariton s-a ales cu dosar penal pentru sustragere de inscrisuri oficiale. A fost nevoita sa demisioneze. Dupa cateva luni de cercetari, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta au decis insa ca fosta secretara a SPR va primi numai o amenda administrativa, in valoare de... 1.000 lei. Procurorii au si o explicatie. "Fapta nu a cauzat nicio vatamare, iar motociclistul depusese contestatie in instanta. Ca urmare, oricum si-ar fi primit inapoi permisul pana in momentul in care plangerea ar fi fost solutionata de instanta", a declarat Valentin Gigi Stefan, prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii