Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:45 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful de la Cafe Cafe, la un pas de libertate

ro

19 Nov, 2012 03:38 1708 Marime text
Cătălin Iuliu Nedelcu, patronul restaurantului Cafe Cafe din Constanţa, cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de ultraj, ar putea ieşi din arest. În urmă cu scurt timp, Judecătoria Constanţa a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar însuşită de Nedelcu. În cazul în care va fi scos din arest, omul de afaceri nu va avea voie, printre altele, să depăşească limita teritorială a municipiului Constanţa decât cu încuviinţarea instanţei. Hotărârea Judecătoriei nu este definitvă.

Amintim că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa din 12 octombrie s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arestare preventivă, a lui Cătălin Iuliu Nedelcu, cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de ultraj. În sarcina acestuia, organele de anchetă au reţinut că, la data de 18 septembrie, cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa aparţinând fiicei sale minore, a exercitat violenţe asupra a doi lucrători de poliţie aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. În urma agresiunii, unul dintre cei doi poliţişti a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii