Și-a incendiat iubita după o serbare organizată de Primărie Condamnat la 4 ani de închisoare
Și-a incendiat iubita după o serbare organizată de Primărie: Condamnat la 4 ani de închisoare
13 Jan, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1493
Marime text
Un bărbat din Tulcea, cercetat de procurori sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tentativă de omor şi o infracţiune de distrugere prin incendiere, a fost condamnat.
El a primit de la Curtea de Apel Constanţa 4 ani de închisoare. Conform procurorilor, „în seara zilei de 31.07.2011, inculpatul şi concubina sa au participat la o serbare organizată de Primăria localităţii Chilia Veche, cu prilejul zile comunei”. „Supărat că victima plecase pe la ora 21.00 de la petrecere cu o prietenă de-a sa, pe la ora 01.00, inculpatul s-a deplasat la cantonul la care locuia împreună cu concubina sa, la aproximativ 12 km de locul petrecerii, a luat un bidon de 20 de litri cu benzină, pe care a aruncat-o pe jos şi spre patul în care se odihnea victima, după care a dat foc. Prietena victimei, fiind trezită de mai multe persoane gălăgioase care se întorceau pe stradă de la petrecere, a sesizat incendiul şi a reuşit să o trezească şi pe victimă, cele două femei reuşind să iasă din canton. Având în vedere starea de panică, după ce a fost scoasă din încăpere, concubina autorului a leşinat afară”, au conchis procurorii. Pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii