Sibiu Bărbat reținut după ce a pretins că este medic de familie. A consultat ilegal pacienți într-un cabinet „împrumutat”
Sibiu: Bărbat reținut după ce a pretins că este medic de familie. A consultat ilegal pacienți într-un cabinet
22 Feb, 2022 17:06
ZIUA de Constanta
1474
Marime text
Luni, 21 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 36
de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv acces ilegal la un sistem informatic, anunță, marți, IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, din investigațiile desfășurate de către polițiștii sibieni a rezultat faptul că, la data de 5 iulie 2021, persoana în cauză s-ar fi prezentat la un cabinet de medicină de familie de pe raza localității Nocrich unde, cu încuviințarea medicului titular, ar fi desfășurat fără drept activități specifice profesiei de medic, constând în aceea că ar fi oferit consultații unui număr de 15 persoane și ar fi eliberat ulterior două bilete de trimitere, precum și 20 de rețete medicale compensate integral sau parțial.
Printre pacienții tratați de acesta, la data de 5 iulie 2021, se numără adulți și minori, inclusiv un copil în vârstă de 1 an și 3 luni.
Totodată, cercetările efectuate au arătat faptul că, folosind user-ul și parola furnizate de medicul real, bărbatul ar fi introdus date în aplicația informatică ce este conectată la sistemul de asigurări de sănătate în vederea decontării serviciilor prestate, sume ce au fost decontate ulterior.
„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni de investigare a criminalității economice au aplicat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, urmând ca, în cursul zilei de 22 februarie, acesta să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive”, conform documentului.
De asemenea, cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
foto: unsplash/ Sasun Bughdaryan
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii