Situatie tragi-comica la SNIF Dobrogea
Situatie tragi-comica la SNIF DobrogeaDe menţionat că printre reclamanţii care şi-au câştigat drepturile în instanţă se numără şi Cristian Bujicu, directorul SNIF Dobrogea, adică tocmai cel care ar trebui să le plătească oamenilor salariile. Cu alte cuvinte, directorul SNIF Dobrogea îşi refuză singur plata drepturilor salariale. La mai bine de jumătate de an de când drepturile salariale le-au fost recunoscute în instanţă, cei 30 de angajaţi ai SNIF Dobrogea bat în continuare la porţi închise şi nici vorbă de plata salariilor restante. Concret, oamenii au dat în judecat Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti SA, solicitând plata diferenţei dintre salariul încasat şi cel care trebuia plătit în perioada ianuarie - iulie 2008, drepturile salariale pentru lunile august şi septembrie 2008 şi ajutorul de deces în cuantum de două salarii medii brute lunare, strict în cazul lui Ştefan Manolea. În replică, reprezentanţii SNIF Bucureşti au cerut respingerea acţiunii angajaţilor SNIF Sucursala Dobrogea, pe motiv că „prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, acordarea drepturilor salariale este condiţionată de justificarea acestora şi de încadrarea în cheltuieli proporţional cu veniturile realizate".
„Simpla prezenţă nu justifică salariul"
Culmea, cei de la SNIF au susţinut că „simpla prezenţă în unitate a unor salariaţi, opt ore pe zi, în lipsa unei încărcări cu lucrări corespunzătoare fişei postului, nu poate decât să conducă la retribuirea în funcţie de realizări". Mai mult, aceştia spun că neplata salariilor a fost justificată de lipsa lichidităţilor, nivelul scăzut al încasărilor, veniturile insuficiente şi cheltuielile de personal supradimensionate. În replică, angajaţii SNIF Dobrogea au susţinut că „dacă situaţia financiară a societăţii nu ar fi permis plata salariilor, angajatorul ar fi trebuit să aplice prevederile Codului muncii şi să întrerupă temporar activitatea". În cele din urmă, la capătul unui proces ce părea interminabil, după amânări succesive, dar şi după mai multe greve la care Bujicu nu a participat pentru salariu, oamenii şi-au obţinut dreptatea căutată. Instanţa a obligat SNIF Bucureşti la plata drepturilor băneşti către fiecare dintre cei 30 de reclamanţi, urmând ca sumele să fie actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Cu toate acestea, au trecut mai bine de şase luni de la pronunţarea acestei sentinţe, definitive şi executorii, iar oamenii nu şi-au primit banii cuveniţi. Între timp, cererea de suspendare a executării sentinţei, formulată de SNIF Bucureşti, a fost respinsă de Curtea de Apel Constanţa, pentru că nu s-a achitat cauţiunea prevăzută de lege. Chiar şi în aceste condiţii, angajaţii continuă să stea cu salariile neplătite. Iar aproape ilar este faptul că printre aceştia se numără şi Cristian Bujicu, directorul SNIF Dobrogea, cel care ar trebui să le transmită oamenilor banii, atunci când aceştia ar veni, de la SNIF Bucureşti. Vom reveni cu mai multe dedesubturi ale afacerii SNIF, urmând să arătăm care este aparent lăsarea din mână de către conducere a societăţii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp