Smecherii cu spirale la Metro
Smecherii cu spirale la Metro
08 Sep, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1771
Marime text
Reclame mincinoase si indolenta angajatilor
Magazinul "Metro" isi trateaza cu indolenta clientii * A.P. din Constanta a mers la magazin pentru a-si cumpara o bormasina, fiind atras mai ales de bonusul oferit, un set de spirale * Dupa ce si-a luat produsul de pe raft, a mers la casa pentru a solicita bonusul * El a fost plimbat de la serviciul relatii cu clientii la raionul de proba, apoi la cel de la care cumparase produsul, pentru a afla ca bonusurile nu au sosit inca si ca trebuie sa se reintoarca la "Metro" dupa cateva zile * Dupa ce si-a cerut banii inapoi si a solicitat scuze pentru timpul pierdut si tevatura creata, A.P. a aflat ca poate sa isi primeasca spiralele * Explicatia: ele nu au sosit, dar exista in magazin un astfel de produs pentru care tocmai s-a primit incuviintarea printr-un mail sa fie oferit clientilor * Chiar daca pare neverosimil, aceeasi persoana s-a mai confruntat, in trecut, cu o problema similara * Atunci, pretul de pe raft al unui set de lenjerie de pat era mai mic decat cel pe care acelasi produs il avea la casa * Din pacate, nu toti clientii "Metro" isi cunosc drepturile si aleg sa se multumeasca cu ceea ce primesc, desi ei sunt cei care dau baniiDupa cum se stie, magazinele "Metro" traiesc mai ales de pe urma cumparatorilor en gros. Magazinul din Constanta nu face exceptie de la aceasta regula. Asa se explica faptul ca majoritatea produselor se vand la bax. Pe de alta parte, persoanele fizice ar trebui sa fie tratate cu condescendenta, mai ales ca reteaua internationala "Metro" beneficiaza de o imagine pozitiva, atent construita in intreaga lume. La Constanta insa, unde unul dintre magazine acestei retele se afla in topul vanzarilor din Europa, acest lucru nu se intampla. Amintim cu acest prilej articolul publicat intr-o editie anterioara a cotidianului "ZIUA de Constanta", in care dezvaluiam faptul ca angajatii serviciului de paza al magazinului se zgaiesc la femeile care probeaza articole vestimentare in cabina de proba, cu ajutorul camerelor de supraveghere orientate exact spre locul cu pricina.De aceasta data, dispretul fata de clienti se manifesta prin indolenta angajatilor si reclamele mincinoase afisate de "Metro" la standuri. A.P., din Constanta, a primit la firma la care lucreaza oferta curenta a magazinului "Metro" Constanta, pentru perioada 26.08-22.09. El a gasit acolo o bormasina care il interesa, la un pret atractiv, mai ales ca reclama promitea un bonus ce consta intr-un set de spirale. Drept urmare, A.P. s-a urcat in masina si a descins la "Metro". Odata ajuns in magazin, s-a dus glont la raionul respectiv, unde a gasit produsul pe raft. Era exact masina de gaurit pe care si-o dorea, cea din oferta. Omul a luat-o si a mers cu ea la casa unde, in mod firesc, a cerut bonusul. Casierita nu stia nimic si l-a trimis la raionul de proba, acolo unde se testeaza produsele electronice si electrocasnice. Dupa o asteptare de vreo 20 de minute, si-a facut aparitia un angajat care i-a testat superficial aparatul, dar care nu stia nimic de bonus. Drept urmare, a fost trimis la biroul de servicii clienti, acolo de unde trebuia sa ridice si certificatul de garantie. A.P. a primit acolo actul cu pricina, dar nici urma de bonus. In schimb, a fost retrimis la raionul de la care luase masina. Acolo a urmat o alta perioada de asteptare, pana cand a aparut responsabilul, care i-a raspuns sec: "Stiti, inca nu ne-au sosit bonusurile. Trebuie sa reveniti dupa cateva zile pentru a va primi spiralele". In aceste conditii, A.P. nu a procedat ca majoritatea romanilor, adica nu s-a multumit cu ceea ce primise, ci a cerut sa ii fie returnati banii. Atunci a aparut sefa care supravegheaza casele magazinului care, cu o atitudine vizibil ostila si deranjata de cererea, de altfel legitima a clientului, a dat dispozitii ca banii sa ii fie returnati. Apoi a mustruluit-o strasnic pe casiera care nu avea nici o vina pentru situatia creata. Intrigat de toata aceasta situatie, A.P. a abordat-o din nou pe sefa casieritelor si a intrebat-o daca in vocabularul angajatilor "Metro" nu exista cuvantul "scuze". "Cel de la raion ar fi trebuit sa va ceara scuze, nu eu", a fost replica acesteia, de parca nu era vorba despre angajatii aceluiasi magazin. Atunci, A.P. s-a adresat angajatilor biroului de relatii cu clientii, solicitand sa stea de vorba cu seful de magazin. Dupa ce a fost chestionat indelung cu privire la motivul solicitarii, clientul a fost trimis la un sef de departament. Pana la urma, s-a ajuns la seful raionului, pe circuitul unei birocratii ce parea ca nu are sfarsit, de neconceput intr-un magazin privat. A urmat o explicatie puerila: bonusul nu exista, intr-adevar, dar A.P. va primi niste spirale care sunt totusi in magazin si pentru care tocmai s-a primit acordul, printr-un mail, sa fie oferite clientilor. Si, pentru ca spectacolul sa fie total, A.P. a fost trimis sa isi ridice bonusul tocmai de la serviciul de relatii cu clientii, exact acolo unde i se spuse cu putin timp in urma ca nu exista nici un bonus.A doua teapaAproape neverosimil e faptul ca aceeasi persoana a trait o patanie similara in urma cu mai mult timp. El a vrut sa cumpere de la acelasi magazin "Metro" un set de lenjerie de pat, care avea pretul, pe raft, 469.000 lei. Pretul era marcat printr-un cartonas rosu, de genul celor care puncteaza ofertele speciale ale magazinului. Omul a luat produsul dintr-o lada care se afla exact sub cartonasul care indica pretul. Ajuns la casa, A.P. a fost surprins sa constate ca pretul era de fapt 669.000 lei. In mod firesc, el a cerut explicatii si i s-a raspuns ca s-a creat o incurcatura si ca "fetele de la raion au gresit, caci produsul nu mai e la oferta". In acea situatie exista si acoperirea, noul pret, care era insa asezat foarte jos pe raft, ferit de ochii clientilor, undeva sub nivelul genunchilor privitorilor. In timp ce cartonasul cu super-oferta se afla la vedere, tocmai pentru a lua ochii. Am incercat sa aflam punctul de vedere al conducerii magazinului referitor la acest subiect, dar, pana la inchiderea editiei, reprezentantii biroului de relatii publice nu ne-au oferit nici un raspuns concludent. In final, trebuie spus ca, din pacate, nu toti clientii magazinului "Metro" isi cunosc drepturile si aleg sa se multumeasca cu ceea ce primesc, desi ei sunt cei care dau banii. Anuntam pe aceasta cale ca toti cei care au avut astfel de probleme cu magazinul "Metro" pot sa ni se adreseze pentru ca opinia publica sa fie informata si, prin contactarea organismelor indrituite, sa nu mai apara astfel de situatii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii