SMURD Constanţa împlineşte patru ani
SMURD Constanţa împlineşte patru aniOdată cu trecerea timpului, numărul echipajelor SMURD a crescut de la trei, la nouă. Zilnic, zeci de persoane sunt asistate medical de către lucrătorii SMURD Constanţa.
În cei patru ani de existenţă, serviciul a efectuat aproximativ 28.500 de intervenţii pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Statisticile arată că de la înfiinţarea serviciului, în august 2008, şi până în prezent, echipajele au salvat zeci de mii de adulţi şi copii.
Dacă în 2008, de la inaugurare până la sfârşitul anului, echipele de intervenţii au avut doar 717 solicitări, numărul acestora a crescut de la an la an. Astfel, în anul 2009, echipajele au intervenit la 4.900 de cazuri şi au asistat 5.046 de persoane (4.725 de adulţi şi 321 de copii), în anul 2010 au intervenit la peste 8.000 de solicitări, asistând 8.314 persoane (7.679 de adulţi şi 635 de copii), în 2011 au intervenit la aproximativ 9.000 de solicitări, asistând 9.300 de persoane (8.571 de adulţi şi 729 de copii), iar de la începutul anului 2012 şi până în prezent au intervenit la aproximativ 5.800 de cazuri, asistând 5.897 de persoane (5.362 de adulţi şi 535 de copii).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp