Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferii la control în Portul Constanța! Amenzile au fost de aproximativ 18.000 de lei

ro

21 Nov, 2024 17:30 850 Marime text

Sursa foto: Ziua de Constanța





 
  • La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
  • Acțiunea a avut loc în Portul Constanța. 
 
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate prin aplicația eDAC 68 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale  în baza O.G. 37/2007, pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind aparatul de înregistrare de tip tahograf, precum și în baza O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, conform IPJ Constanța.
 
De asemenea, un conducător auto a fost sancționat contravențional în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă.
 
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 18.000 de lei.

 

„Au fost retrase șase certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizat un vehicul”, transmit polițiștii.

 
Astfel, polițiștii au identificat un bărbat care, la data de 18 noiembrie a.c., ar fi condus o autoutilitară fără a utiliza cardul TAHOGRAF în mod corespunzător.
 
Potrivit IPJ Constanța, șoferul a fost sancționat contravențional cu suma de 4.000 de lei, iar vehiculul a fost indisponibilizat.
 
 
Citește și
Femei atacate în scara blocului la Tulcea! Individul a încercat să le tâlhărească
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii