Şoferul care ar fi provocat accidentul din judeţul Constanţa în urma căruia au decedat două persoane, reţinut
Şoferul care ar fi provocat accidentul din judeţul Constanţa în urma căruia au decedat două persoane, reţinut
02 Aug, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
4515
Marime text
Vasile Neagoie, şoferul care ar fi provocat tragicul accident de duminică dimineaţă, în urma căruia au murit doi bărbaţi, iar o femeie a fost grav rănită, a fost reţinut pe baza de ordonanţă, pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al IPJ Constanţa.
Astfel, ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Vasile Neagoie, „cercetat în stare de recidivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 C.pen, vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 1 C.pen, părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 C.pen şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen“.
Ce spun procurorii
Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut „în sarcina inculpatului faptul că, în noaptea de 31.07.2016, în jurul orei 3.53, a condus autoturismul marca Audi A6 pe DN 22, dinspre Tulcea spre Constanţa, având o alcoolemie de 1,45g‰ (prima probă) şi 1,25 g‰ (a doua probă) şi, ajungând în zona km 274+400, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Dacia Logan, în urma accidentului rezultând decesul a două persoane şi rănirea uşoară a celei de-a treia persoane. Inculpatul N.V. a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior la domiciliul său, de către lucrătorii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Constanţa“.Tragic accident pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa
Amintim că un taximetrist în vârstă de 36 de ani, din municipiul Constanţa, şi pasagerul acestuia, de 27 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, au decedat, duminică dimineaţă, pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa. Totul s-a petrecut la kilometrul 274+400, unde un autoturism marca Audi, condus de un bărbat de 30 de ani, din localitatea Cobadin, a intrat în coliziune frontală cu o Dacia Logan (taxi), care circula din sens opus. În urma impactului a mai fost rănită şi o pasageră de 28 de ani.Conducătorul auto a fost identificat şi audiat de poliţiştii constănţeni, după care a fost dus la Urgenţe, la Spitalul Judeţean din Constanţa, pentru că acuza dureri de membre. Se pare că şoferul autoturismului Audi ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta ar fi avut o alcoolemie de 1,45 g/l în sânge.
Citeşte şi Accident mortal între Tulcea şi Constanţa - Taximetrist şi pasager, decedaţi în urma unui impact devastator (galerie foto+video)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii