Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:14 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferul implicat în accidentul mortal de la 2 Mai, audiat de procurorii DIICOT Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

24 Aug, 2023 15:56 1756 Marime text
Șoferul de 19 ani, implicat în accidentul de la 2 mai a fost audiat astăzi de procurorii DIICOT. 

Amintim că, pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța a fost înregistrată  la data de 19.08.2023 o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la fapta de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2002.
 

„Această etapă nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor  pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice.
 
Precizăm că în acest moment nu pot fi furnizate informații suplimentare privind stadiul anchetei, fiind incidente dispozițiile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001.
 
Totodată, având în vedere interesul public, vă informăm că în evidențele D.I.I.C.O.T. au fost identificate două dosare penale vizând aceeași persoană, cercetările având ca obiect infracțiuni de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002.
 
În fapt, la data de 5 aprilie 2017, a fost depistat de lucrători din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București  pe o stradă din capitală, având asupra sa o foiță de hârtie de culoare alba și  o punguță din material plastic transparent  conținând cantitatea totală de 0,39 grame canabis.
 
 Prin ordonanța din 30.10.2019 s-a adoptat în acest dosar o soluție de clasare cu privire la infracțiunea de deținere, fără drept , de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002 cu motivarea că potrivit art. 113 alin. 1 Cod penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
 
 În cel de al doilea dosar înregistrat  la DIICOT în anul 2022, s-au efectuat cercetări cu privire la fapta de  deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002 reținându-se că la data de 3 februarie 2022 aceeași persoană (având vârsta de 18 ani) a fost depistată de organele de poliție în incinta unui complex comercial din municipiul București având asupra sa un pliculeț din material plastic transparent ce conținea cantitatea de 0,68 grame canabis.
 


Prin ordonanța din 21.12.2022 s-a dispus renunțarea la urmărire penală, reținându-se că pentru infracțiunea cercetată legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 7 ani (infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu se pedesește cu  închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar în cauză nu există un interes public în urmărirea faptei în raport cu:
 
conținutul faptei (deținerea pentru consum propriu de canabis);
modul și mijloacele de săvârșirea a faptei (elementul material, deținerea, nu relevă un mod elaborat de comitere a faptei);
natura drogului deținut (canabis, drog de risc);
cantitatea redusă a drogului deținut;
disproporția vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea redusă a faptei;
circumstanțele personale ale făptuitorului, în vârstă de 18 ani la data săvârșirii faptei, fără antecedente penale și având o atitudine sinceră la momentul constatării faptei.
Soluția adoptată de procuror prin ordonanța menționată a fost confirmată de Tribunalul București la data de 10.01.2023.

 
Facem precizarea că, prin ordonanța din 21.12.2022 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 143/2000, evaluarea făptuitorului de către specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog din cadrul Agenției Naționale Antidrog, în scopul includerii sale în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
 
Pentru infracțiunea de trafic intern de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a adoptat o soluție de clasare, întrucât cercetările efectuate în cauză nu au condus la identificarea persoanei de la care a fost procurat drogul de risc.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și: 

Șoferul implicat în accidentul de la 2 Mai, vizitat de avocat în Arestul IPJ Constanța (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii