Spargatorii de locuinte au fost identificati
Spargatorii de locuinte au fost identificati
03 Feb, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1585
Marime text
Luati la ture, politistii din Costinesti au raportat imediat realizari uimitoare
Legat de faptul ca proprietara unui imobil din Costinesti a reclamat faptul ca politistii din Costinesti sunt pe buna dreptate incompetenti, ieri IPJ Constanta a tinut sa precizeze ca de fapt reclamanta nu are dreptate si ca politistii din Costinesti sunt "meseriasi".Conform, "explicatiilor cu tenta de albitor" pentru profesionalismul celor de la Costinesti, IPJ Constanta a explicat modul de operare al politistilor in cazul semnalat.Astfel, in noaptea de 13/14 februarie 2005, in jurul ori 02.10, ofiterul de serviciu al sectiei de politie de la Costinesti, a fost sesizat de catre Mariana Dolana din localitate, cu privire la faptul ca persoane necunoscute i-au fortat un geam de la casa cu intentia de a patrunde in locuinta pentru a fura bunuri. Autorii spargerii au fost surprinsi in timp ce actionau cu ajutorul unui sistem de supraveghere cu camere video. La locul faptei s-a deplasat agentul principal Puiu Raileanu, care a ridicat un numar de opt urme papilare, iar in urma vizionarii inregistrarii de pe caseta video a camerei de supraveghere s-a stabilit ca autorii tentativei de furt au fost doi tineri. Politistii spun ca nu au reusit sa distinga fizionomiile celor doi spargatori din simpla vizionare a inregistrarii. Totusi pe baza casetei s-a putut face un cerc de suspecti. Cu ajutorul statiei locale "AFIS 2000", politistii criminalisti de la IPJ Constanta au identificat pe baza amprentelor ridicate de la fata locului, unul din autorii spargerii. Acesta este un minor din localitatea Tuzla, Ion Radoi de 17 ani, acesta fiind suspectat de comiterea unor alte spargeri de locuinte din Poiana Brasov, Sinaia si Busteni. Acesta nu actiona singur ci cu un grup organizat. Hotii se profilasera pe furtul de laptop-uri, telefoane mobile, camere video si ale bunir ce puteau fi usor transportate si care erau de valoare. Printre victimele lor se numara locuintele de vara ale fotbalistilor Ionut Lupescu si Jean Vladoiu. Politistii afirma ca cercetarile sunt continuate si cu ceilalti autori ai furturilor, dar nu precizeaza ce se intampla cu cei doi hoti de la Costinesti.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii