Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Spargem“ miturile spionilor români! Nu e deloc ca-n filme

ro

11 Apr, 2016 00:00 1868 Marime text
Spionii din filme versus spionii din realitate! De-a lungul anilor, multe mituri despre spioni s-au răspândit, fără ca ele să fie reale. Serviciul de Informații Externe (SIE) „sparge“, pe pagina oficială a instituţiei, 11 mituri legate de activitatea spionilor români. „Dacă ar fi adevărat ceea ce vezi în filme, ar însemna că noi nu ne facem treaba bine. Te vei convinge repede că cei mai mulţi dintre colegii şi colegele noastre sunt oameni cu care vei vrea să ieşi la o bere sau la o cafea, ca în orice echipă normală“, conform SIE.
 
„Mitul nr. 1 - Îţi vei vedea familia şi prietenii cam rar.
 
Adevărul: Munca noastră este ea secretă, dar asta nu înseamnă că şi viaţa ta personală va fi la fel. Toți avem familii, toți avem prieteni. Însă când munca se transformă în pasiune, nu te mai raportezi la timpul alocat, ci la rezultatul pe care ți-l dorești. Și în SIE nu te mulțumești cu puțin.
 
Mitul nr. 2 - Conducem maşini cu mitraliere sub capotă şi tragem cu pistolul pe care l-am asamblat în plonjon.
 
Adevărul: E drept că, în filme, personajele-spion scot dispozitive electronice sofisticate din gulerul cămăşii şi aruncă în aer cartiere întregi. Dar adevărul este că lucrăm mai degrabă cu creierul şi cu informaţia, decât cu arme.
 
Mitul nr. 3 - Trebuie să fii plin de muşchi şi să arăţi ca un star de la Hollywood. Sau să fii un geniu singuratic.
 
Adevărul: Nu e nevoie să ştii arte marţiale sau să fi pozat în reviste de modă ca să lucrezi la noi. E important să fii într-o formă fizică bună şi s-o întreţii. Dar mult mai important decât aspectul fizic este capacitatea de a te înţelege cu oameni de orice categorie socială şi cu cele mai diverse tipuri de personalitate.
 
Mitul nr. 4 - Foarte puţini trec de selecţia referitoare la backgroundul personal şi profesional.
 
Adevărul: Suntem obligaţi prin lege să selectăm doar candidaţi care au un minim de studii necesare pentru o anumită poziţie. Dar punem mare preţ pe „şcoala vieţii“ şi pe talentele tale, poate nedescoperite sau nefolosite până acum.
 
Mitul nr. 5 - Oricine ştie ce face un spion şi-l poate recunoaşte repede după privirea de oţel.
 
Adevărul: Dacă ar fi adevărat ceea ce vezi în filme, ar însemna că noi nu ne facem treaba bine. Te vei convinge repede că cei mai mulţi dintre colegii şi colegele noastre sunt oameni cu care vei vrea să ieşi la o bere sau la o cafea, ca în orice echipă normală.
 
Mitul nr. 6 - S-ar putea să fie nevoie să culegi informaţii despre propria familie.
 
Adevărul: Toate informațiile de care ai nevoie despre familia proprie le vei culege, dacă nu cumva le-ai obținut deja, ca orice persoană normală, înainte să te căsătorești. Însă, odată intrat în SIE, treaba ta de ofițer este să culegi informaţii secrete exclusiv din afara teritoriului României.
 
Mitul nr. 7 - Suntem o organizaţie de modă veche, cu mentalităţi „old school“.
 
Adevărul: Media de vârstă a colegilor noştri este 38 de ani. Un lucru e sigur: aici vei lucra numai cu oameni inteligenţi.
 
Mitul nr. 8 - E una dintre cele mai riscante meserii.
 
Adevărul: Există meserii mult mai riscante, despre care nu ştii că sunt riscante. În meseria noastră, ne asumăm doar riscuri calculate şi suntem foarte bine pregătiţi pentru situaţii neprevăzute. Dacă cineva nu este pregătit suficient, nu este trimis în teren. Avem multe joburi care seamănă a muncă de birou. Desigur, sunt mult mai importante şi mult mai puţin plictisitoare decât munca într-o corporaţie.
 
Mitul nr. 9 - Culegem informaţii umblând noaptea cu lanterne prin birourile altora.
 
Adevărul: Acestea sunt metode de amatori. Noi suntem nişte profesionişti care se respectă. Pe profesioniştii în culegerea de informaţii nu-i vezi. Nici cu lanterna aprinsă noaptea, nici fără.
 
Mitul nr. 10 - Odată intrat în cariera de ofiţer de informaţii externe, nu o vei mai putea schimba.
 
Adevărul: Meseria asta e un început de drum, nu un capăt. Dacă vei vrea să-ţi schimbi cariera la un moment dat, cu abilităţile şi cunoştinţele acumulate la noi vei putea avea succes în multe alte proiecte care se bazează pe relaţii interumane, pe recunoaştere de oportunităţi sau pe sintetizare şi prioritizare de informaţii.
 
Mitul nr. 11 - E o instituţie cu restricţii draconice.
 
Adevărul: Avem reguli, ca orice instituţie în care se pune preţ pe protejarea propriilor oameni, pe managementul corect al riscului şi pe eficienţă. Diferenţa faţă de multe alte instituţii, fie ele private sau publice, este că noi ne şi respectăm regulile.“
 
Citeşte şi 
 
Salariu, riscuri și interdicții Topul întrebărilor „fierbinți“ despre spionii români
 
Printre foştii şefi ai SIE, trei dobrogeni
Mihai Răzvan Ungureanu revine în fruntea spionilor români

 
Ecourile operaţiunii Octombrie Roşu
Serviciul Român de Informaţii şi paşii instituţiilor pentru a se proteja de spioni

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii