SPP a intrat, oficial, în categoria serviciilor secrete
SPP a intrat, oficial, în categoria serviciilor secrete
31 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2080
Marime text



Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) a trecut, oficial, în categoria serviciilor secrete româneşti. Astfel, SPP a fost promovat la rang de serviciu secret cu avizul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), prin ordonanţă de urgenţă.
Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 43/2015, SPP a primit statut de serviciu secret prin modificarea articolului 31 a legii sale de organizare. Astfel, Monitorul oficial statuează că „Activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază constituie secret de stat“.
Iniţial, legea trecea în categoria secretului de stat doar activitatea operativă a SPP. Proiectul a fost supus discuţiei prealabile a CSAT, iar, potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, acesta a fost avizat.
Avizul poartă semnăturile preşedintelui şi vicepreşedintelui CSAT, respectiv Klaus Iohannis şi Victor Ponta, a celor zece membri CSAT şi a secretarului Consiliului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii