Stagiul militar doar la pompieri
Stagiul militar doar la pompieriRacani, pe ultima suta de metri
Armata de profesionisti va fi formata numai din tineri ce intrunesc mai multe conditii * Unul dintre cele mai importante criterii il reprezinta nivelul de studii al candidatilor * Cea mai importanta categorie de tineri care au fost incorporati in ultimul an o reprezinta cea a absolventilor de liceu din mediul rural * Cei care vor sa-si satisfaca stagiul militar la o unitate militara din judet o pot face doar la pompieri
Dupa cum se stie, incepand cu anul 2007, armata romana va deveni una de profesionisti, stagiul militar obligatoriu urmand sa fie eliminat. De altfel, de cativa ani incoace, s-au redus din ce in ce mai mult efectivele de militari in termen. Ultimii tineri ce vor satisface stagiul militar in mod obligatoriu vor fi incorporati in octombrie 2006. Astfel, mai raman pana la acea data trei serii, in februarie, iunie, respectiv octombrie 2006. Si in judetul Constanta, numarul celor care fac armata a scazut, numai in ultimul an, cu mai mult de 50% fata de perioada anterioara. In acelasi timp, raportul dintre calitatea celor incorporati si numarul lor a devenit invers proportionala. Conform reprezentantilor Centrului Militar Zonal, inasprirea criteriilor de selectare a contribuit la cresterea calitatii contingentelor militare, atat din punct de vedere fizic, cat si intelectual. De asemenea, a scazut foarte mult si numarul dezertarilor din randul militarilor. In acelasi timp, s-au redus si cazurile celor care incearca sa se sustraga satisfacerii stagiului militar. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca pentru multi tineri din ziua de astazi, cariera militara reprezinta una din putinele sanse la un trai decent. Printre criteriile de baza la incorporare se numara si nivelul de studii al candidatilor. Astfel, s-a diminuat drastic numarul celor care au mai putin de 12 clase. Totodata, din ce in ce mai putini tineri din mediul rural vor putea satisface stagiul militar, avand in vedere numarul mic de elevi de la sate care, dupa terminarea scolii generale, isi continua studiile.Numai in alte judeteInteresant este aspectul geografic al acestui fapt si anume numarul foarte mic de tineri din zona de sud a judetului fata de centrul si nordul judetului Constanta. Din cei incorporati zilele acestea, peste jumatate sunt din mediul rural, dar dintre acestia, reprezentantii partii de nord a judetului se regasesc in proportie covarsitoare. In ceea ce priveste repartizarea recrutilor din ultimul contingent, cel din octombrie, o treime a revenit unitatilor din subordinea Ministerului Apararii Nationale, iar celelalte doua treimi unitatilor ce apartin de Ministerul Administratiei si Internelor. In prezent, in judetul nostru nu mai exista nici o unitate MApN care mai incorporeaza militari in termen. In ceea ce priveste MAI, singurul loc din judet unde se va putea satisface in continuare stagiul militar obligatoriu il reprezinta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea", adica, pe intelesul tuturor, la pompieri. Odata cu trecerea la sistemul pe baza de voluntariat, criteriile de selectie vor deveni din ce in ce mai dure, in special testarile psihologice. Cu toate acestea, cazurile de dezertare sau chiar sinucideri in post nu vor putea fi eliminate in totalitate, insa se spera in diminuarea drastica a acestora.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp