Statistică îngrijorătoare Violența domestică a crescut cu 5%, față de anul trecut
Statistică îngrijorătoare: Violența domestică a crescut cu 5%, față de anul trecut
02 Nov, 2024 11:43
ZIUA de Constanta
600
Marime text
- În primele 9 luni ale acestui an, polițiștii au emis 10.246 de ordine de protecție provizorii, 4.133 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 99.837 de cazuri de violență domestică, dintre care 48.624 în mediul urban și 51.213 în mediul rural, potrivit unui comunicat al IGPR.
La nivel național, în primele 9 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a crescut cu 5%, față de primele 9 luni ale anului 2023, de la 43.425 la 45.614 fapte.
„Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română!”, transmit reprezentanții IGPR.
Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru lovirea sau alte violențe (de la 26.912 la 27.928 de fapte), amenințare (de la 5.303 la 5.789 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție (de la 3.146 la 3.945 de fapte).
Conform IGPR, cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” – 61% (27.928 de fapte) și ,,amenințarea” – 13% (5.789 de fapte), împreună acestea reprezentând peste 74% din total.
După locul comiterii, 24.629 de fapte au fost sesizate în mediul urban, 20.963 în mediul rural, 36.840 la domiciliu și 8.774 în spațiul public.
În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 10.019 ordine de protecție, 4.133 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 3.945 de infracțiuni.
La nivel național, au fost emise 10.246 de ordine de protecție provizorii, 4.133 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 9.341 au fost confirmate de unitățile de parchet (91%).
În ce privește nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 670 de infracțiuni, dintre care 385 în mediul urban și 285 în mediul în rural.
În primele 9 luni ale anului 2024, la nivelul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene Bacău, Brașov, Cluj, Călărași, Caraș – Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Vaslui, unități care au intrat în etapa I, respectiv etapa II-a proiectului pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 10.935 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 5.966 de ordine de protecție provizorii și 4.969 de ordine de protecție (emise de instanțele de judecată).
În 1.175 de situații, a fost pusă în aplicare măsura *„obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.
În ceea ce privește infracțiunile constatate în cazul persoanelor cu obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere, au fost înregistrate, în total, 695 de infracțiuni, dintre care 66 de distrugere, 454 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 174 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.
Pentru 86 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 55 rețineri, 17 arestări preventive, 2 arestări la domiciliu și 12 măsuri de control judiciar.
Începând cu data de 1 octombrie 2024, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a intrat în ultima etapă de implementare, astfel sistemul a
fost operaționalizat în 18 județe, respectiv Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.
De asemenea, tot începând cu 1 octombrie 2024, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
„Reamintim faptul că, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcțional în municipiul București și
județele Iași, Mureș și Vrancea, reprezentând prima etapă de implementare a sistemului ”, se mai arată în comunicat.
A doua etapă de implementare a continuat, începând cu data de 1 ianuarie 2024, atunci când sistemul a fost operaționalizat în județele Bacău,
Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj,
Teleorman, Vaslui și Vâlcea.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau, pe viitor, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.
Monitorizarea se va realiza automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului
acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă
dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea
informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv
electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate.
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Citește și
Știri ConstanțaBărbat, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii