Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:49 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statutul marinarilor romani, in pragul disperarii

ro

15 Dec, 2005 00:00 1109 Marime text
Statutul ofiterilor de marina romani a decazut pana la un nivel fara precedent, ajungand la cote dramatice. Aceasta, in ciuda pregatirii lor academice deosebite si a costurilor ridicate ale scolarizarii. Situatia apare intrucatva ciudata, deoarece Romania nu mai detine o flota, iar ritmul constructiilor de nave in santierele autohtone este ridicol de mic. Astfel, ofiterii romani, sunt nevoiti sa se imbarce pe navele unor armatori straini. Pana aici, nimic straniu, insa la o analiza mai atenta, salariile pe care sunt nevoiti sa le ceara compatriotii nostri sunt substantiale, deoarece trebuie sa contina si taxele sociale percepute de statul roman. Odata cu accederea la Uniunea Europeana din anul 2007, efectele acestei realitati se vor dezvalui in toata plenitudinea lor. Se aproximeaza ca 70% din marinarii romani isi vor pierde locurile de munca, intrand in competitie cu cei din tarile occidentale. In aceste state, autoritatile au fost receptive la initiativa acordarii de facilitati fiscale ofiterilor, pentru a salva o parte importanta din prestigiul si banii adusi de aceasta categorie. Exista posibilitatea unor masuri de protest de tipul grevelor la bordul diferitelor nave, dupa cum s-a intamplat zilele acestea in Grecia. Din nefericire, este inaplicabila in cazul nostru, pentru ca navele romanesti sunt extrem de putine, iar o actiune revendicativa ar fi sinucigasa la bordul celor straine. Adrian Mihalcioiu, presedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor, s-a declarat dezamagit de atitudinea ignoranta a Ministerului Transporturilor, care in colaborare cu cel al finantelor, ar fi trebuit sa sustina cauza ofiterilor de marina, stipuland in Codul Fiscal un capitol referitor la navigatorii romani, evident, in anumite conditii. Impactul social este teribil, mii de familii riscand sa ajunga in pragul saraciei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii