Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța azi Paradă a UDTTMR cu prilejul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (FOTO)

ro

02 Sep, 2023 14:04 2370 Marime text

UPDATE 4

Procesiunea a ajuns în Piața Ovidiu. 

UPDATE 3

Ansamblurile au început să cânte. 

UPDATE 2 

În aceste momente, are loc defilarea pe bulevardul Tomis. 

UPDATE 1


Parada s-a pus în mișcare. 


Astăzi, 2 septembrie 2023, în ce-a de a doua zi a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, ediția a XXVII-a are loc Parada Portului Tradițional. 

Evenimentul începe de la ora 14:30 și se desfășoară pe traseul: Sala Sporturilor – Bulevardul Tomis – CJ Constanța – Primăria Constanța – Prefectura Constanța – Piața Ovidiu. 

După paradă, ansamblurile vor susține reprezentații artistice în localitățile: Medgidia, Mangalia, Techirghiol, 23 August, Tuzla, Cobadin, Ovidiu, Valu lui Traian. 


Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează în perioada 1 – 4 septembrie 2023 cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. 

De aproape trei decenii, Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar a devenit un reper al vieții culturale din județul Constanța, el desfășurându-se atât în municipiul Constanța, cât și în alte localități din județ unde trăiesc comunități mari de etnici tătari.

Un adevărat promotor al valorilor identitare tătărești, dar și un mesager al multiculturalității dobrogene, festivalul își deschide an de an porțile pentru toți cei care iubesc valorile tradiționale. Intrarea la toate spectacolele va fi liberă. Și anul acesta, pe scena festivalului vor evolua alături de ansambluri ale UDTTMR, ansambluri ale minorităților etnice din România și ansambluri din străinătate. 

Evenimentul, realizat pentru al doilea an consecutiv cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, a fost deschis vineri, 1 septembrie 2023, ora 17.00, cu o conferință de presă susținută de președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, la sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.


Citește și:

UDTTMR anunță deschiderea Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar printr-o conferință de presă (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii