Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Polițiștii fac cercetări cu privire la obținerea unor vize de reședință în municipiul Constanța

ro

12 Nov, 2024 17:02 653 Marime text







Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, privind măsurile de verificare ale polițiștilor constănțeni referitoare la posibilele nereguli privind vizele de reședință solicitate și obținute de mai multe persoane, în municipiul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
 
La data de 12 septembrie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a fost înregistrată o adresă din care ar rezulta posibile încălcări ale normelor legale în ceea ce privește obținerea vizei de reședință în municipiul Constanța, în proximitatea unor instituții de invățământ, pentru a beneficia de înscrierea copiilor în anul școlar 2024 – 2025, potivit unui comunicat al IPJ Constanța.
 
„Precizăm faptul că la acest moment, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Constanța efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și identificarea unor eventuale nereguli în ceea ce privește obținerea vizei de reședință.
 
 La finalizarea tuturor cercetărilor pe care polițiștii le efectuează, urmează a fi luate măsurile legale care se impun în astfel de situații”, transmite sursa citată.



Citește și
Șoferul teribilist, surprins pe cameră în Constanța, a fost amendat și i s-a reținut permisul de conducere
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii