Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

ro

18 Apr, 2024 14:14 911 Marime text
Sursa foto: IPJ ConstanțaLa data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 07.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.C. 90, în satul Nisipari, s-a produs un accident rutier (tamponare).
 
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 18 ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul  ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
 
În urma impactului, vehiculul ar fi pătruns, ulterior, în curtea locuinței respective.
 
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul nu are asigurare obligatorie de răspundere civilă, motiv pentru care au fost retrase cartea de identitate și plăcuțele cu numerele de înmatriculare“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. 


Citește și: 

Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii