Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:26 13 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Jandarm împuşcat accidental în cap de un coleg în timpul unui exercițiu. S-a stins la doar 27 de ani

ro

13 Mar, 2025 09:59 404 Marime text
O tragedie a avut loc ieri seară, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, din județul Dâmbovița, unde un jandarm de doar 27 de ani din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române a fost împușcat accidental în zona feței de un coleg, în timpul unui exercițiu de antrenament.



S-a încercat resuscitarea timp de 1 oră şi 35 de minute

„Din primele verificări, se conturează ipoteza unei descărcări accidentale a unei arme de foc aparţinând unui alt cadru militar, incident în urma căruia subofiţerul a fost grav rănit într-o zonă vitală. Eforturile de resuscitare au fost susţinute timp de 1 oră şi 35 de minute, atât de personalul medical aflat la faţa locului, cât şi de echipajul de urgenţă solicitat prin SNUAU 112.

Din nefericire, în ciuda tuturor intervenţiilor, subofiţerul a fost declarat decedat”, anunţă instituţia.

„Totodată, conducerea Brigăzii Speciale de Intervenţie a dispus suspendarea stagiului de pregătire şi iniţierea verificărilor interne. Suntem profund îndureraţi de pierderea colegului nostru, un camarad de nădejde şi un bun prieten. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, alături de care suntem în aceste momente de grea încercare”, mai transmit reprezentanţii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.


Citește și:


Îți dorești să devii jandarm? Acum e șansa ta! Gruparea de Jandarmi "Tomis" Constanța recrutează candidați (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii