Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:29 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strada Luntrei, rebotezata fara motiv

ro

15 May, 2007 00:00 2147 Marime text
1179172467.jpg

Cateva zeci de familii au fost surprinse sa afle, anul acesta, ca strada pe care locuiesc nu mai exista.

In luna octombrie 2006, numele unei stradute din zona peninsulara a fost schimbat, devenind din Luntrei, Ioan Theodorescu Valahu. Acest lucru nu ar fi fost neobisnuit daca si locuitorii care domiciliaza acolo ar fi stiut de acest lucru mai devreme de patru luni de la modificare. Dintr-o pura intamplare, acestia au aflat ca adresa stiuta nu mai corespunde cu cea reala. In acest timp, toate regiile si institutiile nu au fost instiintate nici ele, acestea continuand sa emita facturi tot pe strada Luntrei. Locuitorii care domiciliaza in strada respectiva, au adresat si primariei o petitie in vederea facilitarii trecerii actelor de identitate pe alta adresa sau ca procesul de redenumire sa nu mai aiba loc. Desi termenul nu a fost depasit, raspunsul intarzie sa apara. Marcel Zarea, unul dintre semnatarii petitiei a declarat ca "schimbarea de nume este inutila, in conditiile in care vechea titulatura nu avea nicio conotatie politica, iar noi am fi fost scutiti de drumuri inutile si stres". Desi au trecut mai bine de opt luni de la modificare, institutiile publice si furnizoare de servicii RAJA, RENEL, RADPP, nu au fost instiintate. Cei 46 de locuitori nu stiu daca se pot prezenta la referendum. In conditiile in care cartile lor de identitate sunt trecute pe vechea adresa, acestia nu stiu daca vor putea vota pe 19 mai.

Scris de: {autor}Monica GOGONEATA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii