Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:38 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strămutarea se judecă la anu` Mironescu află joi dacă a învins ANI

ro

16 Dec, 2011 00:00 1964 Marime text
Mironescu_-_Laurentiu_Mironescu_03.jpgDeznodământ amânat în procesul intentat de fostul secretar general al Internelor, Laurenţiu Mironescu, Agenţiei Naţionale de Integritate. Cu o cerere de strămutare a procesului formulată de ANI şi încă nejudecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au amânat pentru joia viitoare luarea unei decizii în procesul deschis de fostul politician, după ce ANI a anunţat că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.

Amintim că fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor a acţionat în instanţă Agenţia Naţională de Integritate după ce reprezentanţii instituţiei au anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă publicat în luna septembrie, că Mironescu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate. Astfel, ANI a făcut public la momentul respectiv faptul că „domnul Mironescu Laurenţiu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 mai 2007 - 19 decembrie 2008, deoarece a deţinut simultan funcţia de Deputat în Parlamentul României şi calitatea de Administrator în cadrul SC Elynstal Construct Serv SRL, încălcând astfel dispoziţiile articolului 82 alineatul 1 litera a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei". În replică, de la bun început fostul secretar general al Internelor a precizat că „eu am fost co-administrator la o societate care niciodată nu a desfăşurat activităţi economice, nu a emis nicio factură, nimic", adăugând că era firesc să conteste raportul ANI în instanţă. Atâta doar că reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate par să se fi îndoit de imparţialitatea judecătorilor de la Constanţa, sens în care s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând ca procesul să fie judecat de o altă instanţă din ţară decât Curtea de Apel Constanţa, instanţă ce trebuie să fie egală în grad. La termenul stabilit pentru judecarea cererii de strămutare, Curtea Supremă a amânat dosarul, fixând termen pentru data de 25 ianuarie 2012. Rămâne de văzut la concluzie vor ajunge între timp judecătorii constănţeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii