Stratagemele lui Marius Apostol
Stratagemele lui Marius ApostolVerificari fara precedent
Vineri, la Prefectura, a fost inregistrat un memoriu cu privire la activitatea unora dintre angajatii Registrului Auto Roman, in frunte cu seful reprezentantei de la Constanta, Marius Apostol * Aproape 50 de dealeri au sesizat prefectului Danut Culetu ca nu sunt respectate programarile pentru certificarea si omologarea autoturismelor * Ei arata cu degetul catre seful reprezentantei, care este ajutat in toate invartelile lui de Bujorel Zaharia, unul dintre inspectorii institutiei, care dicteaza tot ce se face pe sub mana pe aici * Dealerii mai sunt revoltati si ca la masinile protejatilor lui Zaharia, desi starea tehnica este necorespunzatoare, proprietarii acestora obtin omologarea prin intermediari, fara a trece prin statia de inspectie * Pentru clarificarea situatiei, prefectul a avut o discutie cu Marius Apostol, in urma careia s-a hotarat ca programarile sa se poata face si prin telefon * De asemenea, la sediul reprezentantei RAR, se va afisa lista cu persoanele programate * Apostol nu a zis insa nimic la intalnirea cu prefectul, de controalele pe care le-a avut in ultimele doua saptamani, ca fiind fara precedent la RAR Constanta * In prima saptamana, Marius Peti, un inspector al Corpului de Control venit de la Bucuresti, a cotrobait prin documentele institutiei, dupa care s-a intors, insotit de alti trei colegi * La finele celei de-a doua saptamani, inspectorii au plecat, fara sa puna vreo concluzie * Asa se face ca nimeni nu stie cum s-a incheiat controlul, daca s-au gasit vinovati sau daca s-a luat vreo masura
Nemultumirile dealerilor de autoturisme privind activitatea unora dintre angajatii Registrului Auto Roman, in frunte cu seful reprezentantei de la Constanta, Marius Apostol, a ajuns pe masa prefectului. Astfel, la finele saptamanii trecute, aproape 50 dintre ei au inaintat lui Danut Culetu, un memoriu, in care sunt reclamate o serie de deficiente din activitatea acestei institutii. In documentul remis prefectului, nemultumitii sesizeaza ca nu sunt respectate programarile pentru efectuarea prestatiei de certificare si omologare a autoturismelor, iar acestea nu se efectueaza, asa cum se face la alte reprezentante din tara, prin telefon sau Internet.Ei arata cu degetul catre seful reprezentantei, care este ajutat in toate invartelile de Bujorel Zaharia, unul dintre inspectorii institutiei, acesta efectiv dictand tot ce se face pe sub mana pe aici. Tot ei mai spun ca nu este respectata ordinea de intrare a autoturismelor, care este dictata, nu de iesirea de la linia de inspectie tehnica, ci este fixata de inginerul de la autentificare, si acesta fiind omul lui Zaharia.Pe ocolite e mai bineDealerii mai sunt revoltati si de faptul ca in unele situatii, la masinile protejatilor lui Zaharia, desi starea tehnica este necorespunzatoare, proprietarii acestora obtin omologarea prin intermediari, fara a trece prin statia de inspectie.Ieri, in urma memoriului protestatarilor, pentru clarificarea situatiei, prefectul a avut o discutie cu Marius Apostol, in urma careia s-a hotarat ca de saptamana viitoare sa se poata face programarile si prin telefon, in prezent fiind in curs de montare dotarile necesare acestui sistem. De asemenea, zilnic se va afisa la sediul Reprezentantei RAR, lista cu persoanele programate.Cautand sa paseze motanul, Marius Apostol, a mai aratat ca o parte din deficientele prezentate apar si ca urmare a insuficientei spatiilor in care isi desfasoara in prezent activitatea institutia, fata de numarul mare de solicitari primite zilnic. Si aceasta fara sa spuna ca de fapt, sesizarile oamenilor nu au nimic comun cu dotarile sau cu spatiile ci doar cu o parte a personalului din institutie.Controale degeabaDe asemenea, Apostol nu a suflat o vorba, la intalnirea cu prefectul, despre realele nemultumiri ale proprietarilor de autoturisme. El nu a spus nimic nici de controalele pe care le-a avut in ultimele doua saptamani, situatie fara precedent inregistrata la RAR Constanta. In prima saptamana, Marius Peti, un inspector al Corpului de Control venit de la Bucuresti, a cotrobait prin documentele institutiei, dupa care a plecat si s-a intors, insotit de alti trei colegi care au mai stat si in aceasta formula inca patru zile, incheindu-si verificarile vineri. Aproape de inchiderea programului, inspectorii de la Bucuresti si-au luat gentile la subtioara si au parasit RAR Constanta, fara sa puna vreo concluzie, pentru a-l informa pe seful lor de la Bucuresti, Radian Tufa.Nimeni nu stie cum s-a incheiat controlul, daca s-au gasit vinovati sau daca s-a luat vreo masura pe aici.Panica la RAR ConstantaSurse din cadrul Registrului Auto Roman ne-au declarat ca verificarile au fost declansate personal de directorul general al Registrului Auto Roman, Radian Tufa, care s-ar fi saturat si el de cate se intampla pe la Constanta.Venirea controlului a creat o anume stare de panica, printre angajatii reprezentantei, in special pentru Marius Apostol si unul din locotenentii sai, inspectorul Bujorel Zaharia.Deoarece se cam stia ce documente urmau a fi verificate, o mare parte dintre ele au fost sustrase acum doua saptamani, intr-o dimineata, inainte de deschiderea sediului, de niste persoane, care nu au nici o legatura cu reprezentanta. Asa se face ca operatiunea a fost efectuata de unul din "locotenentii" lui Marius Apostol si Bujorel Zaharia, pe nume Mircea Filip, cunoscut si sub porecla de Piticu. Acesta, care aduce masini peste programare si le rezolva urgent contra unor importante sume de bani, a mai fost ajutat la manevra in cauza chiar de Bujorel Zaharia, care a decodat parola de acces in RAR. Din aceeasi categorie, cunoscuta la registru cu porecla de "centras", mai fac parte Costica Bulac, Octavian Stanoiu, Fane Chirita si Gabriel Marcu, proprietarul magazinului de piese auto din curtea institutiei. Ei lucreaza doar cu Zaharia si, desigur, platesc la negru pentru serviciile facute. Documentele sustrase din sediul reprezentantei, lasate cu adnotarile facute pe margine ar putea deveni compromitatoare pentru conducerea reprezentantei constantene. ZIUA de Constanta a publicat o copie dupa un astfel de document pe care exista inscrisul "ZB" in dreptul unor inregistrari ale masinilor. Acesta era un reper pentru inginerii de la rampa care stiau ca autoturismele sunt de fapt trimise de Bujorel Zaharia. Mai trebuie spus ca Radian Tufa a promis ca rezultatele controalelor vor fi facute publice personal de el, intr-o conferinta de presa.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp