Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:42 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Structura secretă de informaţii De ce a lipsit TRIDENT-ul din ancheta Portul?

ro

26 Jan, 2012 00:00 4402 Marime text

trident_-_portul_constanta.jpgPentru TRIDENT au fost selectaţi specialişti din domeniile investigarea fraudelor, criminalitate organizată, frontieră, transporturi, investigaţii criminale, protecţie internă şi vamă. Cu alte cuvinte, au pus umărul şi ofiţerii de la fostul „Doi şi-un sfert", în prezent Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă

Cu pregătiri pe ultimă sută de metri, procurorii anticorupţie bucureşteni se pregătesc să trimită în instanţă celebra anchetă de corupţie legată de porturile constănţene, devenită cunoscută pe scurt drept cazul Portul. Dincolo însă de numele mai mult sau mai puţin sonore de care se leagă ancheta celor de la Anticorupţie, marele absent al întregii anchete este TRIDENT-ul, unitatea special concepută pentru a destructura eventualele reţelele infracţionale ce acţionează în porturile constănţene (şi nu numai), proiect menit, printre altele, să combată cât mai eficient criminalitatea transfrontalieră. Şi totuşi, fie că Direcţia Naţională Anticorupţie a ţinut „la blat" aportul TRIDENT-ului în operaţiunea Portul, tocmai pentru a nu deconspira echipa de profesionalişti, fie din simplă rea voinţă, numele structurii special concepute pentru combaterea crimei organizate din port lipseşte cu desăvârşire din dosarul DNA-ului.

De altfel, aceeaşi structură lipseşte şi din cel de-al doilea dosar de corupţie care a zguduit Portul Constanţa, prin prisma criminalităţii transfrontaliere, anume UCM Reşiţa, anchetă strâns legată de dosarul Portul. Culmea, nu numai că DNA-ul nu menţionează sprijinul pe care l-ar fi primit de la structura TRIDENT pentru cazul Portul, dar procurorii anticorupţie au mai şi declarat, la momentul mediatizării anchetei, că „la instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu lucrători din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră". Anunţată cu surle şi trâmbiţe din anul 2005, structura TRIDENT a fost creată la nivelul Poliţiei Române pentru combaterea cât mai eficientă a criminalităţii transfrontaliere. Denumit pompos „unitate profesionistă interministerială de informaţii", TRIDENT-ul reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, în speţă, Autoritatea Navală Română, şi, respectiv, specialişti din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Începuturile TRIDENT

Mai exact, la momentul la care proiectul TRIDENT s-a materializat, devenind structură operativă, peste 40 de ofiţeri, atât operativi, cât şi analişti, au fost chemaţi la ordine, să supravegheze Portul Constanţa. Totuşi, porturile constănţene nu reprezintă singura direcţie de supraveghere a specialiştilor TRIDENT. Cei peste 40 de ofiţeri aveau în atenţie şi Aeroportul Henry Coandă din Bucureşti, precum şi zonele Bechet şi Ostrov. Pentru TRIDENT au fost selectaţi specialişti din domeniile investigarea fraudelor, criminalitate organizată, frontieră, transporturi, investigaţii criminale, protecţie internă şi vamă. Cu alte cuvinte, şi ofiţerii de la fostul „Doi şi-un sfert", în prezent Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, au pus umărul pentru TRIDENT. Cu toate acestea, în ciuda informaţiilor ce ar fi trebuit strânse de ofiţerii TRIDENT şi, eventual, ulterior furnizate autorităţilor competente, structura pare a fi una mai degrabă invizibilă din punct de vedere al eficienţei sau aportului adus.


trident_-_perchezitii_portul_constanta_sud_agigea.jpgSuccesul văzut la centru

De la conducerea ministerelor implicate în crearea noii structurii, însă, situaţia se vedea cu totul altfel. Astfel, se pare că TRIDENT-ul se vedea în aşa măsură ca un succes la Bucureşti încât, la relativ scurt timp după implementarea proiectului şi transformarea lui în structură operativă, liderii de la centru luau în considerare lansarea şi dezvoltarea unor noi programe şi iniţiative de colaborare poliţienească bilaterală. Aşa cum am menţionat, discuţiile privind noile programe urmau să aibă ca punct de plecare „reuşita proiectelor REFLEX şi TRIDENT", dat fiind că acestea „au contribuit la diminuarea accentuată a fenomenului migraţiei ilegale, a traficului de fiinţe umane şi a infracţiunilor conexe domeniului vamal". Rezultatele bune simţite la centru au dus la momentul respectiv la „operaţionalizarea proiectului TRIDENT, prin crearea a trei unităţi operative specializate". Totuşi, timpul a trecut, iar despre TRIDENT şefii de la Bucureşti au început să vorbească din ce în ce mai puţin, structura intrând într-un con de umbră. Situaţie ce poate părea mai degrabă ciudată, având în vedere succesul înregistrat iniţial. Anii au trecut, iar TRIDENT a tăcut. În prezent, surse avizate susţin că nici măcar mega-anchetele de corupţie privind porturile constănţene nu au primit sprijinul promis din partea TRIDENT. Structura nu ar fi furnizat nici informaţiile şi nici nu ar fi sprijinit logistic ancheta. Condiţii în care se ridică întrebarea dacă TRIDENT-ul îşi face conştiincios treaba din umbră, fără aspiraţii de recunoaştere mediatică, sau dacă unitatea lansată cu mare fast în 2005 a devenit un alt proiect prăfuit, inspirat din idei măreţe, dar cu rezultate zero.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dan 28 Jan, 2012 10:16 Ma scuzati, eu sunt mai prost. Spuneti-mi si mie cine conduce Tridentul pe bune, nu oficial. Mi-e jena ca-l cunoaste toata lumea, numai eu nu. Rad colegii de mine ca n-am auzit de BeBe. Cica e celebru si il iubeste femeile.