Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:06 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sunt afectaţi mii de şoferi din Constanţa care circulă cu numere de Bulgaria Şoc pentru proprietarii de maşini înmatriculate în străinătate

ro

18 Mar, 2015 00:00 3827 Marime text
Mai mulţi parlamentari PSD au iniţiat un proiect de lege care îi loveşte crunt pe românii care şi-au înmatriculat maşinile în străinătate. Potrivit proiectului de act normativ, şoferii nu vor mai putea circula cu astfel de autovehicule pe teritoriul României decât 90 de zile de la introducerea lor în ţară.
 
Locuitorii din judeţul Constanţa ar fi printre cei mai afectaţi, mii de maşini înmatriculate în Bulgaria circulând pe străzile din judeţ. De altfel, Constanţa, Giurgiu şi municipiul Bucureşti sunt pline de autoturisme înmatriculate la vecinii de la sud de Dunăre. Conform statisticilor oficiale ale Poliţiei Române, peste 100.000 de maşini înmatriculate în Bulgaria circulă în România. Însă numărul real poate fi mult mai mare, Poliţia Rutieră introducând în baza de date doar maşinile care au fost oprite în trafic la diverse controale.

Zece deputaţi şi senatori PSD au depus un proiect de lege care urmăreşte să stopeze fenomenul înmatriculărilor de maşini în Bulgaria.

Potrivit actului normativ, care urmează să intre în dezbaterea Senatului, autovehiculele şi remorcile înmatriculate în ţara vecină deţinute de persoane care au domiciliul în România pot circula pe drumurile publice maximum 90 de zile de la introducerea lor în ţară.

Modalitatea de calcul al celor 90 de zile urmează să fie stabilită prin modificarea normelor de aplicare a legii.

„Nu este posibil să înmatriculezi maşina în Bulgaria ca să nu plăteşti taxe şi impozite în România. Apoi, nu este admisibil să ai diferite accidente şi asigurarea ta din Bulgaria să despăgubească victima cu cât vor şi când vor cei de la respectiva firmă de asigurări. Sunt cetăţeni români care nici acum nu şi-au primit banii de la firmele de asigurări din Bulgaria. Mai mult, este foarte greu de găsit o maşină înmatriculată în Bulgaria care te loveşte şi fuge de la locul accidentului. În ţările europene, în Germania, de exemplu, perioada maximă în care poţi să circuli cu o maşină înmatriculată în altă ţară este de şase luni“, a declarat deputatul Ioan Munteanu, unul dintre iniţiatorii legii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anghel alexandru florin 19 Aug, 2015 00:00 daca domnul ioan munteanu cunoaste legea din germania ar trebui sa stie si faptul ca acolo nu este taxa de mediu o firma de asigurare din romania m a despagubit dupa mai bine de 8luni de ce oare criteriul de stabilire al normei euro este diferit fsts de cel din afara am o masina euro 4 in acte si in romania imi da euro 2 taxa pt euro 2 e minim 1000euro deci........sa fim seriosi .......te chinui sa strangi ceva bani sa ti iei o masina mai buna si te lovesti de lacomia statului roman traiasca parlamentul bulgariei care stie cum sa faca atraga bani la buget...........
  • Stefan Constantin 18 Mar, 2015 01:11 Bai ce idioti,,, cu siguranta tratatul de aderare NU permite acest lucru, Am masina cu nr romanesc? Stau in Italia sau oriunde pe teritoriul UE cat poftesc! Si cum o sa dovedeasca cand ai intrat si cand ai iesit din tara, atata timp cat iti trebuie doar un buletin iar in tarile Schengen nici macar atat?... Problema trebuie cautata in alta parte: La neghiobul si hapsanul de stat roman, care a introdus taxe foarte mari. Atata timp cat legislatia comunitara va permite, dezechilibrele de taxe dintre tari vor crea situatii de acest gen...