Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspectaţi că au violat o adolescentă, la Ovidiu Ani grei de închisoare pentru Aurel Chiriţă şi Ştefan Podaru

ro

09 Nov, 2015 00:00 2076 Marime text


Magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus condamnarea lui Aurel Constantin Chiriţă şi Ştefan Podaru. Cei doi sunt suspectaţi că ar fi luat cu forţa, de pe stradă, o adolescentă din Ovidiu şi că ar fi violat-o la domiciliul unuia dintre ei.
 
Astfel, judecătorii constănţeni l-au condamnat pe Aurel Constantin Chiriţă la pedeapsa de 12 ani de închisoare, iar pe Ştefan Tiberiu Podaru la pedeapsa de 6 ani de închisoare. Totodată, magistraţii au menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpaţi.
 
De asemenea, s-a confiscat de la Aurel Constantin Chiriţă „un cuţit cu mâner din plastic de culoare neagră, depus la camera de corpuri delicte a IPJ Constanţa“ şi s-a dispus restituirea „unui cearşaf, a unei porţiuni de material textil şi a unui şort, ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare din data de 01.08.2015“, conform minutei judecătoreşti. Către inculpatul Ştefan Tiberiu Podaru s-a dispus restituirea „bunurilor ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare din data de 01.08.2015 (şort, lenjerie intimă, tricou, unitate de calculator)“, potrivit minutei. 
 
Magistraţii Judecătoriei Constanţa i-a obligat pe inculpaţii Aurel Constantin Chiriţă şi Ştefan Tiberiu Podaru la plata sumei de 5.000 de lei către victimă, cu titlu de daune morale şi la plata sumei de câte 2.500 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
 
Decizia nu este definitivă.
 
Adolescenta ar fi fost urcată cu forţa în maşină şi dusă în locul în care a fost siluită
 
Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi că, prin ameninţări şi acte de violenţă, separat şi împreună, ar fi întreţinut în mod repetat mai multe raporturi sexuale şi acte sexuale orale cu persoana vătămată. Ulterior, fata ar fi fost lipsită de libertate.

 
Amintim că poliţiştii din localitatea Ovidiu au fost sesizaţi, la începutul lunii august, de o tânără în vârstă de 16 ani, cu privire la faptul că a ieşit din curtea imobilului unde locuieşte, cu intenţia de a se deplasa la un magazin alimentar cu program non-stop.
 
Pe stradă ar fi fost acostată de Aurel Constantin Chiriţă, de 38 de ani, cunoscut cu antecedente penale, fiind cercetat în trecut pentru ultraj, şi urcată cu forţa într-un autoturism condus de Ştefan Tiberiu Podaru, de 24 de ani, ulterior fiind dusă la domiciliul primului, unde ar fi fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu aceştia.
 
Poliţiştii au deschis atunci o anchetă, victima fiind condusă la Serviciul de Medicină Legală, totodată fiind anunţată şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Constanţa. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi s-au solicitat autorizaţii de percheziţie la domiciliile celor doi.
 
Adolescenta ar fi declarat că îi cunoştea din vedere pe cei doi, dar că ar fi fost urcată cu forţa în maşină şi dusă în locul în care a fost siluită. Victima spune că, după ce bărbaţii i-au dat drumul să plece, ea s-ar fi dus direct la poliţie, unde a reclamat totul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii