Suspecți de furt, depistați la Constanța în timp ce vindeau cuprul sustras din incinta unei societăți comerciale (GALERIE FOTO)
Suspecți de furt, depistați la Constanța în timp ce vindeau cuprul sustras din incinta unei societăți comerciale
06 Jan, 2023 12:06
ZIUA de Constanta
1547
Marime text
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au identificat 3 bărbați, bănuiți de comiterea faptei. Aceștia au fost reținuți.
Potrivit IPJ Constanța, din cercetări a reieșit faptul că, la data de 20 decembrie 2022, bărbații în cauză, cu vârste cuprinse între 26 și 36 de ani, au sustras 2 tamburi cu cablu, în lungime totală de 1600 de metri, din incinta unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Constanța.
În urma investigațiilor, la data de 4 ianuarie a.c., polițiștii de la transporturi i-au depistat, în flagrant delict, pe cei 3, în timp ce comercializau o parte din cuprul sustras, rezultat în urma arderii cablurilor.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de aproximativ 30%, fiind predat părții vătămate.
„2 dintre bărbați, de 35, respectiv 36 de ani au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Cel de-al treilea bărbat, de 26 de ani, s-a sustras cercetărilor, fiind depistat în cursul zilei de ieri, 5 ianuarie a.c., iar în urma administrării probatoriului în cauză, a fost reținut pentru 24 de ore.
Cei 3 au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și, ulterior, instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă“ – au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii