Suspecți de trafic de droguri, reținuți la Constanța! (GALERIE FOTO)
Suspecți de trafic de droguri, reținuți la Constanța! (GALERIE FOTO)


Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, în cauză s-a reținut faptul că bănuiții ar fi deținut cantități de droguri de risc și mare risc (ketamină, MDMA și canabis), în scopul comercializării în cadrul unui festival ce s-a desfăşurat în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța.
„Astfel, la data de 3 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat în flagrant delict 3 persoane, cetățeni străini, în momentul în care acestea s-au prezentat pentru a ridica un colet în care se aflau ketamină, MDMA și canabis.
Din cercetări a rezultat că persoanele au sosit în România pentru a participa la un festival care s-a desfășurat în stațiunea Mamaia.
Coletul ar fi fost expediat din Spania, drogurile urmând a fi vândute participanților la festival, însă livrarea la unitatea de cazare s-a realizat după încheierea acestuia. Asupra a doi dintre bănuiți au fost identificate cantități de canabis“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.
La data de 4 mai a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 3 persoane, pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 5 mai a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, în cazul celor 3 persoane.
„Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp