Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:25 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de tone de fier vechi dispar pe sub nasul politistilor

ro

09 Sep, 2002 00:00 1184 Marime text

Mafia hotilor de duzina

Oamenii legii tolereaza reteaua de la Poarta 1

Zilnic, zeci de hoti iau cu asalt gardurile Portului Constanta, de unde, cu mic-cu mare, fura cam tot ce le cade in mana, dar mai ales fiare grele, cu care sa-si acopere cheltuielile si sa obtina si profit * Printre stabilopozii digului de la Poarta 1 se afla stocate zeci de kilograme de fier vechi, asa-numitele depozite-tampon, unde hotii stocheaza furturile * Depozitele intermediare asigura fluenta atunci cand se inteteste paza si hotii nu mai pot intra in port * Hotii fura uneori nestingheriti, in timp ce oamenii legii din cadrul Politiei Port, politisti de la Frontiera si angajatii societatii "Valahia" stau si vegheaza la Poarta 1 * Aceasta pasivitate a generat constituirea unor adevarate retele, in care sunt inclusi copii de rromi * Colaboratorii indirecti ai hotilor de fier vechi sunt soferii de la RATC, de pe liniile care ating capatul de linie de la Poarta 1 si agentii de paza

din portEste destul de bine stiut faptul ca din port s-a furat dintotdeauna. La fel se fura si astazi si, cel mai probabil, se va mai fura si in continuare. Despre lipsa de fermitate a politistilor de la Sectorul Port reporterii cotidianului nostru au mai scris. La un moment dat, comisarul Nicolae Olareanu s-a suparat, transmitandu-ne ca scriem numai lucruri neadevarate, iar relatarile noastre nu ar corespunde realitatii. Asta fara ca vreun lucrator de la sediul Politiei Port sa fi vazut vreodata cam cat de dezagreabila este faleza pe unde trec tiganii cu zeci de kilograme de fier in spate, printre turisti romani si chiar straini, care, uneori, mai si filmeaza. La vremea respectiva, pentru a ne convinge ca are dreptate, comandantul Politiei Port a ordonat o razie, prin care a "deranjat" 13 prostituate de la locul de munca si care, suparate foc, si-au dat chilotii jos in curtea sediului Politiei din port. Asta poate in semn de recunoastere si al "respectului" pe care fetele il poarta lucratorilor de aici. Pentru ca atunci am scris si de fierul vechi care se fura peste tot in port, am aratat si niste trasee pe care le parcurg hotii. In ziua aparitiei articolului nostru am vazut o oarecare animatie prin zona Portii numarul unu. Mai exact, duminica trecuta. Am crezut ca politistii si-au intrat in rol. Pe faleza, in zona parcarii de la Poarta 1 si a punctului de control si-au facut aparitia politistii. Hotii se imputinasera. Ne-am dat seama ca este vorba despre o actiune concertata a politistilor. Se pare ca minunea nu a tinut nici trei zile, astfel ca, la doar doua ore, hotii au revenit la vechile obiceiuri. Mai clar, au inceput sa care din nou, din depozitele intermediare de care vorbeam anterior. Insa politistii se faceau ca nu-i mai intereseaza. Agentii de paza la fel, soferii de la RATC si-au asteptat din nou clientii cu produsul activitatii lor, pentru ca ei au o cota din transport.

Structuri bine organizate

Gastile care se ocupa cu furtul de fier vechi sunt foarte bine constituite. Cei mai multi dintre componentii acestora sunt oameni fara capatai, iar in activitatea lor sunt cooptati copii si femei, care, la randul lor, folosesc tot felul de tactici pentru a nu fi prinsi de eventualii politisti, ce ar putea fi din intamplare prin zona. Femeile si copiii tin "de sase", acestia fiind imprastiati in toata zona unde au loc furturile de fier vechi. Unii chiar au telefoane mobile cu care doar dau "beep"-uri sefilor de gasti. In cazul acesta, pericolul este iminent. Duminica, 1 septembrie, dupa-amiaza, intre orele 17.00 si 19.00, politistii de la Poarta 1 au retinut patru-cinci persoane, dintre care una avea chiar si un carucior folosit la manipularea coletelor, cu care era transportata marfa catre centrele de colectare. De fapt, fierul era pregatit pentru a doua zi. In ciuda organizarii hotilor, politistii au retinut cativa dintre cei care furau fier vechi, si asta indeosebi din cauza scaderii vigilentei uneia din iscoadele hotilor care tinea "de sase" la intrarea din parcare si pe care carausii o strigau Alina. Am crezut ca politistii i-au retinut pe cei in cauza pentru cercetari. La numai zece minute, hotii erau din nou in zona de actiune. Reporterii nostri chiar au auzit cand vorbeau si despre niste sume pe care ar fi trebuit sa le dea acestora, dar si despre faptul ca trebuie sa le duca niste bere Ursus, ca "numai de-asta beau astia care sunt acum de serviciu", dar si de niste votca. Pentru ca politistii nu stiu sau se fac ca nu cunosc nici acum traseele pe care se fura ca-n codru din port, le reamintim noi: unul dintre acestea trece chiar pe langa nasul politistilor de la Poarta 1, cea mai mare cantitate de deseuri feroase care sunt sustrase pe aici sunt furate de la Romned Port Operator. Un alt traseu este undeva intre portile 1 si 2, dar mai aproape de Poarta 1. Pe aici se fura din vagoanele aflate in tranzit spre dana de stocaj si care sunt in stationare. Cei care trudesc aici sunt ajutati de "sefi", care stau undeva printre pomii din parcul din apropierea Mozaicului. Un singur semnal, si totul este clar: gasca este in pericol. Pentru cei care fura pe aici pericolul este mult mai mic. Suprafata de supraveghere a celor care eventual ar putea sa apara prin zona este usor de controlat si hotii sunt avertizati mai repede. Un al treilea traseu pe care se fura este pe la Poarta 2, direct pe pasarela. Pe aici se fura de toate: fier vechi, deseuri nemetalice, scanduri, bare de otel, combinate pentru animale, cereale, soia si alte produse. Pe la Poarta 6 aceeasi gama de produse, dar se mai fura cocs si carbune.

Furturile nu pot fi evaluate

Ceea ce este mai interesant este ca nimeni nu reclama aceste furturi. Exportatorii de fier vechi, care trimit cantitati importante unor parteneri din strainatate, au stipulate in contractele incheiate si pierderi. Aceste pierderi constau in faptul ca printre fiare se mai strecoara inevitabil si pamant sau alte produse care "atarna" la cantar. Acesta este motivul pentru care exportatorii de fier vechi nu reclama furturile. Directorul general al Romned, Sorin Greavu, ne-a declarat ca, zilnic, la depozitul de la danele trei, patru si cinci se strang circa 30 de hoti de fier vechi. Directorul Romned spune ca a incercat sa propuna ingradirea definitiva a depozitelor pentru a limita furturile, dar conducerea Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta a respins initiativa, pe motiv ca va fi limitat accesul in zona. In concluzie, nimeni nu cunoaste valoarea furturilor. Doar Politia, in momentul in care prinde vreun hot, poate face cate o evaluare. Ieri, am avut surpriza sa descoperim ca filiera functioneaza. Caruciorul cu care hotii fusesera surprinsi in urma cu o saptamana este din nou in posesia lor. Traseul a ramas acelasi. Politistii, din nou, la Poarta 1 la datorie. Personajele aceleasi, un nou episod.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii