Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:09 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Talharii n-au odihna nici in zilele sfinte

ro

28 Dec, 2002 00:00 977 Marime text
Pe fondul unor neintelegeri in familie, dar si al consumului de alcool, o femeie a ajuns in stare grava la spital, dupa ce a fost injunghiata de sotul ei. Politistii au declarat ca Alex Lupu, de 41 ani, din Ovidiu, s-a enervat deoarece soacra sa nu-l lasa sa vizioneze programul pe care il dorea el si, pentru a se razbuna, a taiat cablul de la televizor. Mai mult decat atat, ginerele s-a gandit ca singura posibilitate de a scapa de cosmarul rudei mai in varsta ar fi sa-i curme viata si in acest fel nimeni nu ar mai fi butonat telecomanda in locul lui. In timp ce barbatul, cuprins de furie, o ameninta cu un cutit pe soacra, in apararea acesteia a sarit sotia lui Lupu, Ana. Din cauza vaporilor de alcool care l-au incurajat, barbatul si-a pierdut controlul si a infipt varful cutitului in pieptul sotiei. Femeia a fost transportata la Spitalul Judetean Constanta, unde a fost internata la sectia de Chirurgie. Dupa ce i-au restabilit starea de sanatate, medicii au declarat ca viata pacientei este in afara oricarui pericol. In seara de Ajun al Craciunului, doi tineri din comuna Pecineaga au injunghiat un barbat in a carui gospodarie patrunsesera pentru a sustrage mai multe bunuri. Pe baza relatarilor lui S.G., victima si proprietar, anchetatorii au stabilit ca Dorin Petrica Lefterie, de 28 ani, cu antecedente penale, si fratele lui, Costel Lefterie, de 17 ani, au fost surprinsi de proprietar in timp ce se aflau in locuinta lui. Hotii l-au taiat superficial cu un cutit pe bratul stang si au fugit. Autorii au fost retinuti in arestul Politiei municipiului Mangalia, urmand sa fie prezentati Parchetului cu propunere de arestare preventiva. Lucratorii Sectiei 2 Politie l-au depistat si il cerceteaza in stare de retinere pe Said Sadula, de 35 ani, din Faurei, comuna Baneasa. Said domiciliaza fara forme legale in Constanta, iar politistii declara ca, la data de 23 noiembrie anul acesta, a mers in vizita la o cunostinta care locuieste in zona betonierelor. Acolo, pe fondul unor neintelegeri, barbatul a luat o bucata de lemn cu care l-a lovit drept in teasta, curmandu-i astfel viata lui Mamuli Sinan. Victima se afla in stare de ebrietate, iar din declaratiile martorilor a reiesit ca i-a adresat agresorului cateva replici care i-au starnit furia acestuia. Said este invinuit pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor. La propunerea politistilor Sectiei 4 Politie, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta au eliberat mandate de arestare preventiva pentru 30 zile pentru Viorel Scandu, de 21 ani, din Constanta, si Costin Ion Cornea, de 21 ani, din comuna 23 August. Anchetatorii au declarat ca acestia au fost retinuti deoarece au participat la savarsirea mai multor furturi. Trei tineri din Constanta au fost prinsi de Politistii Sectiei 5 in timp ce incercau sa sparga un magazin. Constantin Gheorghiu, de 23 ani, Ionut George Parlog, de 18 ani, si Nicusor Parlog, de 16 ani, au fost prinsi in flagrant chiar in momentul cand furau diverse articole de imbracaminte dintr-un butic din Constanta, de pe strada Lirei, la intersectia cu strada Martisorului. Politistii spun ca hotii au intrat fortand usa si incuietorile. Prejudiciul in valoare de peste trei milioane de lei a fost recuperat, autorii fiind cercetati in stare de libertate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii