Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânăr afacerist, condamnat de Tribunal

ro

23 Mar, 2012 00:00 1816 Marime text

Un afacerist constănţean în vârstă de 20 de ani a fost găsit vinovat de judecătorii Tribunalului Constanţa de evaziune fiscală şi condamnat la închisoare cu suspendare.

Completul prezidat de judecătorul Antoaneta Ardeleanu l-a condamnat pe Daniel Mihai la trei ani de detenţie, pedeapsa fiindu-i suspendată sub supraveghere, iar termenul de încercare fiind fixat la cinci ani. El a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi cesiune fictivă de părţi sociale. Sentinţa Tribunalului Constanţa poate fi atacată la Curtea de Apel. Totodată, societatea în care figura tânărul afacerist, SC Dany Impact Intermed SRL Cuza Vodă, a fost obligată la plata sumei de 10.000 de lei cu titlul de amendă penală, instanţa hotărând în acelaşi timp pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice, pentru infracţiunea de omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor reale efectuate şi a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii