Tânăr găsit decedat în Lacul Sântimreu din județul Bihor
Tânăr găsit decedat în Lacul Sântimreu din județul Bihor
21 Aug, 2023 11:41
ZIUA de Constanta
910
Marime text
- Un bărbat de 32 de ani, și-a pierdut viața în lacul de acumulare din localitatea Sântimreu, comuna Sălard.
Un bărbat de 32 de ani, și-a pierdut viața în lacul de acumulare din localitatea Sântimreu, comuna Sălard, transmite un comunicat din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor.
Apelul care sesiza faptul că un bărbat, aflat la pescuit, a dispărut în Lacul Sântimreu, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în seara zilei de duminică, 20 august 2023, în jurul orei 19.00.
La locul indicat de apelant au fost mobilizate cu operativitate, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, din care, un echipaj de căutare - salvare de la înec și un echipaj de pompieri militari paramedici.
În urma căutărilor efectuate cu barca, echipamentele și accesoriile din dotare, pompierii au găsit victima, la o adâncime de circa trei metri și au adus-o la mal, însă din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
„În acest context, tragem, din nou, un semnal de alarmă referitor la pericolul pe care îl implică ignorarea măsurilor specifice de prevenire a înecului, adresându-vă rugămintea de a vă scălda doar în locuri special amenajate pentru înot, de a nu intra în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare și de a evita scăldatul solitar sau pe timp de noapte”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Incendiu la o locuință din București! Intervin mai multe echipaje de pompieri (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii